Acasă Extern Un raportor ONU va investiga asasinarea lui Jamal Khashoggi

Un raportor ONU va investiga asasinarea lui Jamal Khashoggi

Agnes Callamard, raportorul special al Naţiunilor Unite pentru drepturile omului, a informat joi că va călători în Turcia, săptămâna viitoare, unde va conduce o anchetă independentă şi internaţională” privind uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, relatează postul CNBC.

Callamard a declarat pentru Reuters că, în cadrul vizitei, care va avea loc în perioada 28 ianuarie – 3 februarie, va evalua măsurile adoptate de Guvern pentru a răspunde asasinării lui Khashoggi în consulatul saudit de la Istanbul.

„Informaţiile găsite şi recomandările mele vor fi transmise Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, în cadrul sesiunii din iunie 2019”, a declarat aceasta.

Khashoggi, jurnalist la Washington Post, care a devenit critic al moştenitorului coroanei saudite, a fost văzut pentru ultima dată când a intrat în consulatul saudit de la Istanbul la 2 octombrie. Serviciile de securitate americane consideră că bin Salman a ordonat o operaţiune pentru a-l ucide pe Khashoggi.

5/5 - (1 vote)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Maria SECĂREȘ
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

A murit Mikis Theodorakis, compozitorul coloanei sonore din filmul ”Zorba Grecul”

Marele compozitor grec Mikis Theodorakis a încetat din viaţă la vârsta de 96 de ani la Ate…