Acasă Extern Un avion militar rus a DISPĂRUT în zona maritimă a Siriei

Un avion militar rus a DISPĂRUT în zona maritimă a Siriei

În noaptea de luni spre marţi în timp ce zbura în spaţiul aerian al Siriei, deasupra Mării Mediterane, o aeronavă militară rusească cu 14 persoane la bord a dispărut de pe radar, au transmis reprezentanţii Ministerului Apărării din Rusia, citaţi de BBC.

„Conexiunea cu echipajul aeronavei I1-20 a fost pierdută deasupra Mării Mediterane”, se arată într-un comunicat emis de Minister.

Incidentul a avut loc luni, la ora locală 23.00, la aproximativ 35 de kilometri distanţă de coasta siriană.

Aeronava rusească Ilyushin I1-20 se întorcea la baza militară rusă din Hmeimim.

Avionului i s-a pierdut urma în timpul unui atac coordonat de patru aeronave militare israeliene F-16 asupra provinciei Latakia din Siria, conform agenţiei ruse de presă TASS.

În momentul dispariţiei aeronavei, radarul aerian a detectat mai multe rachete lansate de pe fregata franceză Auvergne, prezentă în zonă.

Nu se cunosc informaţii despre starea celor aflaţi la bord. Autorităţile au lansat o operaţiune de salvare, coordonată de personalul de la baza Hmeimim.

Purtătorul de cuvânt al armatei franceze a negat implicarea Franţei. „Armata franceză neagă orice implicare în acest atac”, a declarat acesta.

Reprezentanţii armatei israeliene au refuzat să comenteze incidentul şi implicarea avioanelor sale în atac.„Nu comentăm asupra rapoartelor străine”, au transmis aceştia.

Reprezentanţii Pentagonului au negat orice implicare. „Rachetele nu au fost lansate de armata americană. Nu avem nimic de adăugat”, a declarat un purtător de cuvânt.

Rusia a iniţiat atacuri militare în Siria în anul 2015, la cererea preşedintelui sirian Bashar al-Assad. Conflictul a provocat până în prezent moartea a peste 350.000 de persoane.

5/5 - (3 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Radu FLOREA
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Trustul Media Anima, cel mai nou grup de presă independentă din România

Trustul Media Anima este cel mai nou grup de presă independentă din România. Acesta  își p…