Acasă Economie Trump amână impunerea de taxe suplimentare pe importurile din China

Trump amână impunerea de taxe suplimentare pe importurile din China

Preşedintele american Donald Trump a decis duminică amânarea creşterii taxelor aplicate importurilor din China, programată pentru finalul săptămânii, datorită progresului făcut în cadrul negocierilor comerciale dintre cele două ţări, relatează Reuters.

„Voi amâna creşterea taxelor, programată pentru data de 1 martie. Având în vedere progresul făcut de ambele părţi, vom planifica şi un summit între mine şi preşedintele chinez Xi Jinping, la Mar-a-Lago, pentru a concluziona acordul. Un weekend foarte bun pentru SUA&China!”, a declarat Donald Trump prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter.

Administraţia de la Washington plănuise creşterea taxelor vamale aplicate importurilor din China de la 10% la 25%, în data de 1 martie, dacă cele două ţări nu ar fi ajuns la un acord.

Preşedintele american a transmis că au fost făcute progrese importante în cadrul negocierilor, în mai multe domenii, precum protejarea proprietăţii intelectuale, transferuri de tehnologie, agricultură şi servicii.

Distribuie pe:
Mai multe Economie
Comentarii închise.

Recomandări

Guvenul majorează salariul minim brut la 2.300 lei

Guvernul urmează să aprobe, astăzi, printr-o hotărâre, majorarea salariului de bază minim …