Acasă Intern Traian Băsescu: Predoiu vrea să pună din nou judecătorii sub controlul DNA pentru o decorație de la ambasadele străine

Traian Băsescu: Predoiu vrea să pună din nou judecătorii sub controlul DNA pentru o decorație de la ambasadele străine

Fostul preşedinte Traian Băsescu critică desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie, acuzând-l pe ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu că face ce ştie mai bine: slugăreşte şi el puţin pe cei care vor să vadă din nou judecătorii puşi sub controlul DNA, pentru că aşa se mai poate ”pricopsi cu o decoraţie de la ambasadele străine”.

Băsescu avertizează că ”ne întoarcem în epoca „statului cu dosul” pe dosare” și sugerează ca în locul SIIJ să fie înființată o altă structură de Parchet General.

„SIIJ !Cătălin Predoiu este, la un pas, să pună din nou judecătorii sub controlul DNA şi al altora (Nu spun SRI pentru că nu ştiu dacă Helwig vrea ce a vrut Maior). Ne întoarcem în epoca „statului cu dosul” pe dosare.

În loc să interpreteze corect recomandările GRECO şi ale Comisiei de la Veneţia, recomandări care se referă la o îmbunătăţire a premiselor de funcţionare a Secţiei Speciale, Cătălin Predoiu face ce ştie el mai bine: slugăreşte şi el puţin pe cei care vor să vadă din nou judecătorii puşi sub controlul DNA şi nu numai, pentru că aşa te mai poţi pricopsi cu o decoraţie de la ambasadele străine .

Desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) va aduce din nou judecătorii şi mulţi procurori sub controlul DNA ca singură instituţie care poate investiga reclamaţii legate de presupuse fapte de corupţie”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.

Fostul președinte a spus că ministrul de Justiție se comportă fix ca PSD-iștii care voiau să desființeze DNA doar pentru că nu le convenea cine era în fruntea instituției.

„Perfect de acord că, luând în considerare unele excese comise de SIIJ, instituţia a fost afectată (vezi „mita” pentru aducerea lui Nicolae Popa). Dar ministrul Justiţiei, în loc să taie ramurile uscate, taie tot copacul. Se comportă fix ca PSD-iştii care voiau să desfiinţeze DNA doar pentru că nu le convenea cine era în fruntea instituţiei. Pulverizarea unei instituţii pentru PR în prag de sărbători, fără dezbatere publică, nu este de bun augur pentru justiţie.

La nivel teoretic, orice instituţie de parchet care investighează reclamaţii pentru presupuse fapte nelegale comise de magistraţi poate să exercite presiune asupra procurorilor şi judecătorilor. Indiferent cum se numeşte: PG, DNA, DIICOT etc. Dar o instituţie independentă/distinctă oferă un grad mai mare de încredere că nu pot apărea abuzuri împotriva judecătorilor sau procurorilor”, potrivit sursei citate.

Traian Băsescu a reamintit de abaterile făcute de procurori în sistemul de justiție.

„Aşa cum a arătat viaţa reală, circa 3.000 de judecători şi procurori au avut dosare penale la DNA, dosare bazate, de multe ori, pe simple reclamaţii ale unor justiţiabili nemulţumiţi sau dosare întocmite de procurori DNA unor judecători pentru simplul motiv că nu au dat verdictele dorite de procurorii DNA în dosare în care probele pentru faptele incriminate nu existau.

Iar pentru a ţine sub presiune şi a şantaja judecătorii, procurorii DNA nu trebuie să facă mare lucru. Este suficient să lase dosarele în nelucrare, iar judecătorul să ştie că acel dosar există sau, nimic mai simplu pentru un procuror DNA, să citeze o singură dată un judecător sau un procuror după care să lase dosarul în nelucrare. Ne întoarcem la epoca „statului cu curul” pe dosarele sensibile, ca să citez dintr-un fost procuror – şef DNA. Asta se cheamă presiune şi şantaj la adresa celor vizaţi şi nu este o poveste, este o realitate a DNA şi a justiţiei noastre din ultimii ani” a mai scris Băsescu.

Fostul președinte a afirmat că dacă SIIJ va fi desființată, în mod obligatoriu, va trebui pusă în loc o altă structură de Parchet General.

„Nu sunt un specialist care să poată spune că actuala SIIJ trebuie să funcţioneze sau nu în forma actuală. Ştiu însă cu certitudine că, dacă SIIJ se va desfiinţa, în mod obligatoriu, trebuie pusă în loc o altă structură de Parchet General, obligatoriu INDEPENDENTĂ, care să fie o garanţie de profesionalism şi corectitudine în anchetarea magistraţilor garantându-le acestora independenţa.”, potrivit sursei citate.

Traian Băsescu a conchis că desființarea SIIJ Predoiu va compromite definitiv justiţia, însă va fi decorat de ambasadori.

„Oare memoria domnului Predoiu este atât de scurtă încât a uitat condamnările fără probe în care şi procurorii şi judecătorii au refuzat celor acuzaţi un proces corect prin respingerea efectuării unor expertize independente, sau episoadele cu judecători hăituiţi doar pentru că nu au dat verdictele cerute de DNA, sau abuzurile procurorilor DNA în unele dosare ANRP, sau abuzurile din secţia DNA Ploieşti cu vestitul procuror Portocală, unde se fabricau martori şi înscrisuri, sau înscenările împotriva judecătorilor puse la cale de procurorul Man şi ortacii lui la secţia DNA Oradea, sau cazurile Ruşanu, Niţu, Georgescu, Mironescu, Banias, Păcuraru, Greblă, Surupăceanu etc, etc, ca să nu mai vorbim despre moda arestului preventiv pentru suspecţi care nu prezentau nici un fel de pericol public şi care au fost, în final, achitaţi de instanţe?

Acestea realităţi sunt exact motivele pentru care Justiţia a fost puternic decredibilizată în ultimii doi ani, iar Ministrul Justiţiei nu poate fi cel care să creeze condiţii să se revină la controlul DNA şi a altor instituţii asupra judecătorilor.

Şi când te gândeşti ce spectacole televizate în direct s-ar putea organiza din nou în faţa DNA. Ce vremuri domnule Predoiu în 2015 şi 2016. Dacă te străduieşti puţin, le poţi aduce înapoi domnule Predoiu, vei compromite definitiv justiţia, dar vei fi decorat de ambasadori”, a subliniat Traian Băsescu.

 

Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

România a intrat în SCENARIUL 2 de coronavirus. Vârful epidemiei în perioada Paștelui

România a intrat în scenariul 2 de intervenție privind epidemia de coronavirus, fiind înre…