Acasă Intern PLATA pensiilor AMÂNATĂ după 10 ianuarie – SURSE

PLATA pensiilor AMÂNATĂ după 10 ianuarie – SURSE

Toate pensiile vor fi plătite începând din 10 ianuarie conform unei Circulare a Poștei Române, afirmă surse ale Cadran Politic.

Amânarea plății pensiilor, fără ca acest lucru să fie anunțat cu cel puțin câteva luni înainte, zdruncină puternic bugetul lunar al familiilor de pensionari, mai ales pe timp de iarnă.

Dacă se dovedește a fi adevărat, aceasta va fi o lovitură cumplită pentru pensionarii cu pensii minime, respectiv pentru aproape jumătate din pensionarii României. Până în luna decembrie pensiile au fost plătite în primele zile ale fiecărei luni. În perioada sărbătorilor de iarnă fiecare familie cheltuie mai mulți bani datorită tradițiilor de Crăciun și de Anul Nou, plus cheltuielile pentru încălzirea locuințelor pe timp de iarnă. Astfel că, amânarea plății pensiilor afectează traiul de zi cu zi al pensionarilor, cei mai mulți dintre ei trăind la limita subzistenței.

Dacă pensiile vor fi plătite începând din 10 ianuarie, probabil, Guvernului Orban va spune că ”așa este prevăzut în Programul de guvernare al PNL”. Amintim premierului Orban că, Programul de guvernare al PNL a fost votat de 20,04% din românii prezenți la vot și că au venit la guvernare pe ușa din dos, prin negocieri cu partide minuscule – ALDE și Pro România, plus neafiliați și traseiști politici.

Desigur, pentru toate aberațiile pe care le experimentează pe viețile noastre guvernul liberal trebuie să le mulțumim în primul rând lui Călin Popescu Tăriceanu și Victor Ponta.

 

Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

În 2018, coronavirus a fost înregistrat în SUA cu BREVET DE INVENȚIE: PatentUS 10,130,701 B2 – document

Inventatorii Erica Bickerton, Sarah Keep și Paul Britton au înregistrat în Statele Unite b…