Acasă Extern Statele Unite acuză Iranul de activităţi balistice ilegale

Statele Unite acuză Iranul de activităţi balistice ilegale

Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, a afirmat sâmbătă seară că Iranul a testat o rachetă cu rază medie de acţiune, prin încălcarea reglementărilor internaţionale.

„Iranul a testat o rachetă cu rază medie de acţiune care poate transporta mai multe ogive”, a spus Pompeo, citat de NBC News.

„Condamnăm aceste activităţi”, a subliniat secretarul de Stat american. Deşi nu a specificat dacă presupusa rachetă poate transporta ogive nucleare, Mike Pompeo a subliniat că Iranul nu are dreptul să efectueze „activităţi balistice cu tehnologii care pot transporta focoase atomice”.

În replică, Iranul a transmis că programul balistic nu încalcă rezoluţiile Naţiunilor Unite. „Programul balistic iranian este defensiv… Nu există nicio rezoluţie a Consiliului de Securitate ONU care să interzică programul balistic iranian ori testele balistice”, a reacţionat Bahram Qasemi, purtătorul de cuvânt al Ministrului iranian de Externe, citat de agenţia IRNA.

Administraţia Donald Trump a decis retragerea SUA din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul şi condamnă frecvent activităţile balistice iraniene.

5/5 - (3 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Alina VĂLEAN
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Herbert Kickl: „De astăzi, Austria este o dictatură”. Protest masiv la Viena împotriva măsurilor COVID și a vaccinării obligatorii 

Zeci de mii de oameni, mulți dintre ei susținători de extremă dreapta, au protestat sâmbăt…