Acasă Intern Scrisoare către România: „Cred că vei muri bătrână și singură și mai cred că îți meriți soarta”

Scrisoare către România: „Cred că vei muri bătrână și singură și mai cred că îți meriți soarta”

9 români părăsesc ţara în fiecare oră. Ţara noastră se laudă cu cea mai mare creştere economică, dar exodul continuă. Dacă românii ar rămâne, bugetul statului ar câştiga de pe urma lor jumătate de miliard de euro anual, dar nivelul de trai din România nu-i convinge. Un studiu al Organizaţiei Naţiunilor Unite arată că sunt 3.400.000 de români în Diaspora; aceasta este cifra oficială, dar în realitate numărul acestora este mult mai mare. Cifra reprezintă 17% din populaţia României. Este unul dintre cele mai mari procente pentru o ţară care nu a fost afectată de conflicte armate.

Ștefan Moișanu, un tânăr român, om de afaceri, a publicat ceva timp în urmă pe blogul său o scrisoare deschisă adresată României în care se declară învins de sistem.

Câți dintre noi suntem de acord cu el? Nu știm, dar dacă suntem în jur de 5 milioane de români plecați din România, acest număr poate fi un răspuns.

„Nu mai merge. Tot am încercat, am crezut că pot, dar am obosit. Vreau să ne despărțim. Ești o țară minunată și sunt convins că într-o zi vei face un alt cetățean foarte fericit. Dar eu trebuie să plec până nu îmi pierd mințile. Acum, la sfârșit, îmi e greu să spun dacă te-am iubit vreodată. Nu știu de ce am fost atât de convins că da, dar am crescut alături de tine și nu mi-am imaginat cum aș putea exista în afara ta. Cele mai frumoase momente din viață le-am avut alături de tine. Mare parte din ce sunt acum, cu bune și rele, e datorită ție. Dar și cele mai abisale clipe ale disperării le-am aflat tot de la tine.

Când eram la școală ți-am adus primele jigniri. Am pus la îndoială calitatea dascălilor tăi. Am trecut cu 10 la română născocind citate din Tudor Vianu și alții, și niciunul din ei nu a avut tupeul să spună că sunt inventate, de teamă să nu se facă de rușine că nu l-au citit niciodată. Le-am spus eu. Am avut curajul să îi spun profesoarei de chimie că e psihopată și să îmi susțin cauza în fața inspectoratului. În facultate le-am spus profesorilor că eu nu am venit la facultatea de Microsoft și Oracle și că nu voi fi părtaș la șmenurile lor. Ai încercat să mă scoți din sistem pe toate căile și să mă pui jos cu alți învinși, dar am reușit de fiecare dată să rezist. Și nu te înțelegeam de ce erai atât de înverșunată împotriva unui tânăr ce dorește să fie mai bun pentru a produce pentru tine.

Mai ții minte când eram student și mi-am făcut prima firma? Facturasem 6 milioane lei vechi. Prima mea factură, scrisă pe genunchi la un client care se amuza uitându-se la mine cum încerc să calculez TVA-ul. În două săptămâni mi-ai trimis Garda Financiară care m-a amendat cu 50 milioane lei vechi pentru că nu trecusem numărul contractului pe factură. Le-am spus celor de la Gardă că nu am, că abia am facturat 6 milioane. Mi-au spus că lasă, ai părinți, rude, ești tânăr.

Dar când am hotărât să îmi declar dragostea pentru tine și să cumpăr cu munca mea o bucată din tine? Când am făcut primul credit să iau un teren, să fac o casă unde să muncesc pentru a prospera ca parte din tine și unde să mor pentru a mă întoarce în pământul tău. Mai ții minte cum m-ai batjocorit prin cei de la cadastru care mi-au spus că nu e problema lor că sunt greșite planurile și că un sfert din teren e în șosea. Pierderea mea, ofranda ta.

Știi tu oare câte zile am pierdut în templele tale cu ghișee? Am învățat în ele umilința în toate declinările ei și tot nu am fost demn de tine, tot arogant am rămas.

Știi tu oare că mi-am petrecut peste 5000 de ore conducând? Știi tu că era să mor într-un accident? Și toate s-au întâmplat pentru că, tu Românie, nu poți construi drumuri și căi ferate, știi doar să le desenezi ca un retardat pe șervețele.

Am muncit cu bucuria și energia pe care numai tinerețea ți-o dau, și pentru că am avut cap și mâini dibace am produs cât pentru a hrăni cei 121 de fii ai tăi ce mi-au fost angajați în anii ăștia. Și din banii pe care i-am făcut vânzând roadele muncii mele ți-am pus lunar pe masă o parte frumușică. I-ai luat de fiecare dată fără măcar să zâmbești. Și dacă am fost strâmtorat și nu i-am avut mi i-ai luat tu singură din buzunar. Și dacă nu îi aveam ți-ai trimis recuperatorii să îi scoată de la mine cu bătaia.

Hmm, mi-aduc aminte de câte ori am pus tot ce aveam gaj să construiesc ceva, pentru mine, pentru tine, pentru noi, și totul a fost la un pas să se năruiască pentru că o hârtie zăcea sub salamul cuiva la un ghișeu.

Nu am fost demn nici de oamenii tăi. Oricât am muncit, abia am reușit să acopar țepele pe care mi le-au dat. Pentru că ți-ai învățat oamenii ca atunci când sunt furnizori să nu livreze, că atunci când sunt clienți să nu plătească, că atunci când le împrumuți bani să nu îți mai răspundă. Și eu nu pot munci pe cât fură ceilalți.

Și pentru că vorbim de oameni, te-ai schimbat, să știi. Ai devenit mai rea, mai încrâncenată, mai apăsătoare. Și ai devenit barbară, în sensul istoric al cuvântului. Fiii tăi știu mai puțină carte, dar fură mai mult, violează mai mult, beau mai mult, mănâncă până le crapă burțile și sunt într-un permanent război. Ai distrus mediul sănătos în care familia, izvorul normalității, moralității și evoluției, putea să se nască și să crească. Te-ai autocondamnat la sterilitate. Poate e felul naturii să tragă pe linie moarta o mutație genetică nereușită, un experiment social ratat.

Știi ce, dacă mă gândesc mai bine, it is you. Tot ce ți-am cerut a fost să mă lași să muncesc și aș fi împărțit cu tine roadele cu bucurie. Sunt tânăr, inteligent, doritor să muncesc, și unde îmi pun mintea și mâinile rămane ceva în urmă. Tu ești cea care m-ai transformat într-un etern meșter Manole. Și ca să nu se năruiască peste noapte ce am clădit, am zidit în temelii multe din cele ce îmi erau dragi. Și când politicienii tăi se laudă că edificiul a mai crescut cu un procent, nu spun ca în el sunt închise suflete și sacrificii ale unor fraieri ca mine.

Cred că vei muri bătrână și singură. Cei care te-au iubit și pe care i-ai batjocorit vor obosi sau vor pleca, iar cei care doar te-au folosit se vor muta la ”o alta”, când nu vei mai putea să le oferi nimic. Și mai cred că îți meriți soarta.

 

Scrisoarea este preluată din publicația ”Rotalianul” – revista românului din Italia

www.rotalianul.com

 

5 (100%) 21 votes
Mai multe Intern
Comentariile sunt închise.

Recomandări

Summitul Trump-Putin

Președintele american Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin se întâlnesc la Hels…