Acasă Extern Rusia: Sistemele balistice Aegis, instalate de SUA în România, sunt ofensive

Rusia: Sistemele balistice Aegis, instalate de SUA în România, sunt ofensive

Sistemele balistice instalate de SUA în Europa au caracter ofensiv, fiind o încălcare gravă a Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF), acuză Ministerul rus de Externe, referindu-se la platforma Aegis, montată în România.

„Există o nouă chestiune problematică care a generat probabil cea mai mare îngrijorare a noastră şi pe care am început să o prezentăm Statelor Unite în formatul bilateral al acestui Tratat. Se referă la instalarea lansatoarelor Mk-41 în cadrul Sistemului Aegis montat în Europa pentru presupuse sarcini antirachetă. Cu toate acestea, contrar prevederilor Tratatului, aceste lansatoare permit utilizarea ofensivă a rachetelor de croazieră Tomahawk cu raze medii de acţiune şi a altor sisteme de atac. Considerăm că este o încălcare flagrantă şi directă a Tratatului INF”, a declarat luni, conform agenţiei Tass, Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de Externe.

Preşedintele Donald Trump a anunţat că Statele Unite se vor retrage din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), acuzând Rusia de încălcarea acordului semnat în anul 1987.

Tratatul semnat de Statele Unite cu Rusia prevede interzicerea rachetelor cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri.

SUA susține că Rusia a încălcat Tratatul INF

Președintele Trump susţine că Rusia a încălcat acest Tratat, dar Administraţia Putin a acuzat în mai multe rânduri că sistemele balistice instalate de Statele Unite în Europa, inclusiv în România, constituie încălcări ale acordului.

Washingtonul insistă că Administraţia de la Moscova a dezvoltat o nouă rachetă cu rază medie de acţiune, Novator 9M729 (SSC-8, potrivit terminologiei NATO), prin încălcarea Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare.

Acordul INF a intrat în vigoare în anul 1987, fiind semnat de preşedintele american de la acea vreme, Ronald Reagan, cu omologul său din Uniunea Sovietică, Mihail Gorbaciov.

Potrivit cotidianului The New York Times, în afara faptului că Rusia ar fi încălcat Tratatul INF, Administraţia SUA vrea să renunţe la acest acord deoarece este constrânsă să nu dezvolte armament care ar putea fi folosit pentru descurajarea Chinei în consolidarea poziţiei în vestul Oceanului Pacific. Dat fiind că nu este semnatară a Tratatului INF, China a putut dezvolta rachete nucleare cu raze medii de acţiune.

Statele Unite acuză Rusia că dezvoltă un sistem balistic terestru cu rază medie de acţiune. Rusia a respins acuzaţiile.

Rusia acuză SUA că a instalat sisteme balistice în România

Administraţia Putin a acuzat că sistemul antirachetă din România riscă să conducă la anularea Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF).

Statele Unite au început să instaleze în România şi Polonia sisteme de rachete ofensive, prin încălcarea Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF), a acuzat recent Vladimir Iermakov, şeful Departamentului pentru Neproliferare şi Controlul armamentului din cadrul Ministerului rus de Externe.

„Există grave semne de întrebare referitoare la acţiunile colegilor noştri americani, acţiuni care sunt în contradicţie cu Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare, inclusiv amplasarea lansatoarelor terestre Mk-41 în România şi Polonia”, a declarat Vladimir Iermakov la începutul lunii octombrie, în cursul unei dezbateri organizate de o comisie a Adunării Generale ONU.

Potrivit oficialului rus, Statele Unite au început în iunie instalarea în România şi Polonia a sistemelor Aegis şi a lansatoarelor MK-41, care ar putea fi folosite pentru atacuri cu rachete de croazieră având rază medie de acţiune.

Anterior, Washingtonul acuzase Administraţia Vladimir Putin că încalcă Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), avertizând că armata SUA ar putea distruge arsenalul nuclear rus dezvoltat prin încălcarea acestui acord.

„În privinţa Tratatului INF, am încercat să transmitem de câţiva ani Rusiei mesajul că ştim despre încălcarea de către ei a acestui Tratat. Am arătat Rusiei dovezile pe care le avem că încalcă Tratatul. Dezvoltă o rachetă balistică având rază medie de acţiune, prin încălcarea Tratatului INF. Acesta este un fapt pe care l-am demonstrat. Statele Unite nu vor retragerea din acest Tratat şi, categoric, nu intenţionăm să încălcăm acordul. Le cerem aliaţilor noştri sugestii despre direcţia care trebuie urmată pentru a face Rusia să se conformeze. Acesta este obiectivul, Rusia să se conformeze. Dar dacă Rusia continuă să spună că nu încalcă Tratatul, deşi avem dovezi clare, atunci diplomaţia trebuie intensificată şi trebuie să găsim alte modalităţi pentru a aduce Rusia la masa discuţiilor. Este foarte important. Ne vom consulta cu aliaţii, ei ne-au cerut să ne consultăm. Europenii sunt foarte preocupaţi despre această situaţie şi înţelegem de ce”, a declarat Kay Bailey Hutchison, ambasadorul SUA la NATO.

Kay Bailey Hutchison a dat asigurări că Washingtonul va încerca să găsească soluţii diplomatice, dar, dacă riscurile vor persista, ar putea recurge la acţiuni militare.

„Măsurile de contracarare ar putea include eliminarea rachetelor dezvoltate de Rusia prin încălcarea acestui Tratat. Dacă Rusia va continua acţiunile de înarmare, vom încerca să dezvoltăm capabilităţi prin care să eliminăm rachetele care pot lovi ţările aliate din Europa şi statul american Alaska. Deci, presupun că este şi în interesul nostru, şi în cel al Canadei. Avem riscuri nord-atlantice, dar şi la nivel european”, a subliniat oficialul SUA.

Ulterior, Washingtonul a dat asigurări că nu se referă la un atac împotriva Rusiei, ci la intensificarea capabilităţilor defensive.

5/5 - (5 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Victor MAIER
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

ICR Tel Aviv: „Israelul și Algoritmul Holocaustului”, invitat prof. dr. neurolog Jean Jacques Askenasy

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Editura Saga din Israel, organi…