Acasă Intern PROFITORII ŞI ADMINISTRATORII DE „COVID”…

PROFITORII ŞI ADMINISTRATORII DE „COVID”…

Nimic nu va mai fi ca înainte… Se tot spune, s-a spus, pricepe toată lumea, da, aşa este, se vede şi de pe gard, şi din avion, şi din maşină şi chiar de pe cal… Apropo de maratonistul ieşean, care a străbătut kilometri călare şi s-a dus cu calul la maternitate, ca să-şi întâmpine copilul venit pe lumea aceasta, în vreme de pandemie, tatăl călăreţ respectând bineînţeles şi regulile impuse de ordonanţele militare, care nu includeau calul…

Lumea continuă să fie aşa cum este şi cum creşte, mă rog, evoluează, cu ghilimele sau fără ghilimele, cu mască sau fără mască, în vreme de ciumă, de război sau de pandemie, de invazii tătare sau de lăcuste, de toate pericolele naturale sau aşa-zis „civilizatoare”…

Copiii se nasc, bătrânii mor de bătrâneţe (acum şi de acest covid altoit pe alte morbidităţi) sau, pur şi simplu, de moarte… De „moarte bună”, adică de bătrâneţe „sănătoasă”, în paturile lor, cum se spunea din bătrâni şi cum se murea până mai odinioară… normal. Acum, tot mai rar, că la modă e să se moară la spital, ca să se taxeze şi impozitul pe moarte!

Auziţi: a murit de moarte bună! Câtă înţelepciune populară, câtă normalitate în înţelegerea şi în înţelesul acestei lumi fizice, între cele două coordonate, naşterea şi moartea… Pare că am uitat de asta şi am fost contaminaţi, zeci de ani, megacontaminaţi şi mediacontaminaţi cu frică…

Ce tot condamnăm moartea, câtă vreme este în datul nostru? „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată/pururi tânăr… ”… scria Eminescu în „Oda în metru antic”. Că tot se apropie Sărbătorile şi vorbim despre moartea iniţiatică deschisă spre Înviere, spre Mântuire, să murmurăm în gând acel întăritor imn creştin, coral… „Hristos a înviat din morţi, cu moarte pre moarte călcând”…

Mai mor şi cei tineri, de accidente, de teribilisme, de boli, de crime, în războaie sau chiar de covid şi ei, ca şi de gripă şi pneumonie… Se moare de una, de alta, ce să facă şi moartea, ia ce găseşte de ocazie prin lumea asta, ca să facă naveta la cimitir…

Acum, mersul de unul singur la cimitir, desigur, viu şi nu mort, este interzis. Probabil că dracul a decretat să nu mai aprindem lumânări şi să nu dăm cu tămâie la căpătâiul celor dragi şi plecaţi dintre noi… Aşa cum e tradiţia. Oricum, între morminte sunt fixaţi dinainte şi cei doi metri regulamentari de distanţare socială… Pe cine contaminăm? Prostia? De ferit, ştim să ne ferim şi singuri… iar cimitirul nu e mall…

Adio fanfară! Adio 7 popi! Adio pompă! Adio cortegiu, de rude, prieteni şi cunoscuţi! Cu tot respectul, mortule drag, ai dreptul doar la 8 persoane, ca la garda de onoare, fix atâţia te pot însoţi până la groapă, cu tot cu popă, dascăl şi gropari… Se face şi economie, că se dau mai puţini colaci…

Tot 8 şi la nuntă şi la orice alte ceremonii simple, maxim 50 de persoane la adunări, nu ştim ce să înţelegem prin asta… E voie, nu e voie la adunat?!…

Dar la căpşuni şi sparanghel, în Germania şi Olanda? Pe Aeroportul din Cluj, n-a dat nimeni voie la 2000 de oameni înghesuiţi şi totuşi a fost voie, de nevoie şi dres situaţia…

Oare cum o fi dragostea în vreme de pandemie? Vorba lui Marquez în celebrul roman „Dragostea în vremea holerei”…

Cele mai multe boli şi morbidităţi în lumea asta „civilizată” au fost create sau alimentate, ba chiar răspândite în masă, doar ca să trăiască bine, în lux şi să prospere industria farmaceutică, excesivă şi excesiv de dăunătoare şi de prolifică, până la morbidă!

În loc să vindece, această industrie a creat şi creează dependenţe şi excese dăunătoare sănătăţii. Creează mai multă distrugere decât vindecare! Uitaţi-vă câte reclame şi câte farmacii cresc pe metrul pătrat! Şi cu toată mega-abundenţa farmaceutică, iată, acum, „neputinţa”, regizată şi ea, de a face faţă la „tulpina coronavirus”.

Păi, n-avem… tratamente şi vaccinuri, cât or fi de leac… Că n-avem voie să avem încă! Până nu se umflă „gogoaşa”, ca ciuperca atomică (Doamne fereşte!) pe toată planeta… Şi după aia vindem la flacon, mai întâi pe alese, pe interese, mai apoi la toate miliardele umane…

Dacă multimiliardarul Bill Gates vorbea acum 5 ani despre această pandemie de azi şi acum 20 de ani de sterilizare şi eugenie, lumea ştiinţifică se împarte şi azi, ca întotdeauna în două… Una, sănătoasă, normală, cu conştiinţă şi ştiinţă pusă în slujba Umanităţii. Cealaltă, coruptă, slugar­nică şi înrolată intereselor distructive şi profitoare ale industriei morţii…

Cum s-a creat pandemia, aflăm pe zi ce trece. Se va afla tot, se va vorbi ca şi despre culisele războaielor, revoluţiilor şi chiar tragediei moderne, speculată militar şi financiar de la 11 septembrie… Un „eşantion” românesc a fost tragedia de la Colectiv…

Acum, administratorii şi profitorii de „covid” pun în aplicare sau execută de la caz la caz, carantinarea populaţiei, autoizolarea sau izolarea socială, distanţarea între oameni, prin simularea pe viu a acestui exerciţiu-experiment. De la ţară la ţară, de la regiune la regiune, de la focar la focar. Aproape o industrie birocratică şi executoare de ordine discrete sau induse, pentru „administrarea” în profitul politicienilor şi afaceriştilor veroşi, care, tocmai în aceste momente scot profitul cel mai gras.

Nemulţumirea publică va ascuţi şi mai mult, după toată răbufnirea manifestărilor egotice din fiecare, setea omului de libertate, poate chiar şi de mişcare (dar nu oricum), poate va ascuţi şi mintea noastră cea de pe urmă…

Iată cum funcţionează administrarea pandemică de acum. Contaminarea şi contagiunea se extind pas cu pas, în aşteptarea „vârfului” infectării. Se propagă şi se menţine panica, speculându-se frica (aproape 90% dintre români au răspuns unui sondaj că se tem să nu se îmbolnăvească!), iar spitalele devin principalele focare de infecţie. În timp ce personalul sanitar devine principalul purtător de virus, doctorii şi asistentele devin un fel de bombe vii şi fără protecţie, parcă înadins… Aceştia slujind interesul sănătăţii, „slujesc” involuntar şi acest virus şi pe administratorii săi. Bolnavii din spitalele-focare, indiferent de boala pentru care s-au internat, devin şi ei angrenaj contaminator în sistemul diabolic. Este de lăudat efortul corpului medical de a contracara efectele.

Te duci viu la spital, pe picioarele tale, pentru un furuncul sau chiar pentru dializă şi tratamente cronice şi te poţi întoarce… mort şi cu eticheta de covid pe sicriu. Nu toţi ajung la spital cu sinistra izoletă.

Administratorii de covid slujesc profitorii de covid. Facem socotelile ceva mai târziu, rămânem totuşi ochii opiniei publice, mă refer la corpul de presă, care, în ultima vreme a început să ia la bani mărunţi efectele nocive care încep să se vadă… Atenţie! Corupţia cu paravan covid se maschează în dosare penale şi amenzi usturătoare pentru cei care încalcă, de nevoie sau de nesăbuinţă ordonanţele militare…

Am uitat de copii, de părinţi, de bunici, stăm la distanţă unii de alţii, copiii nu mai merg la şcoală, nu mai merg să se joace în parc, în timp ce părinţii lor li se taie din buzunare veniturile, obţinute până acum din muncă liberă în sistem liberal…

Până când?!… Nu există răspuns. Nu ştie nimeni exact cât va dura situaţia existentă. Probabil până va crăpa zidăria care acoperă pandemia…

Afară şi în ţară, afară din case şi în instituţii, pe străzi şi în parcuri, miroase şi pute deopotrivă. Miroase a primăvară, dar miroase şi a revoltă populară! Pute a pandemie, dar şi a prostie şi corupţie! Aşa se spală mizeria de dinainte de covid, spre uitarea noastră şi se acoperă valul cu noroi de către alt val…

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Ion MÂNZALĂ
Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

Profesorul Col. (r) CEZAR DOBRE, ultima lecţie de istorie…

… Şi moartea se învaţă… ultimă, supremă şi solemnă lecţie… a trecerii no…