Acasă Cultură PREZENȚA la vot în DIASPORA un EȘEC în raport cu resursele alocate pe durata a 3 zile

PREZENȚA la vot în DIASPORA un EȘEC în raport cu resursele alocate pe durata a 3 zile

Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale s-a încheiat luni dimineaţa, în total, votând 675.348 de alegători.  Procesul electoral în străinătate a durat trei zile, de vineri de la ora 12:00, până la duminică la ora 21:00. Un număr de 650.159 de alegători şi-au exercitat dreptul de vot direct la cele 835 de secţii de vot deschise în străinătate, iar alţi 25.189 au recurs la votul prin corespondeţp, numărul total fiind  675.348. 

În ţările din spaţiul Uniunii Europene au fost organizate în total 639 de secţii de votare.

Pe lângă secţiile de votare organizate, în mod tradiţional, în teatrele de operaţiuni din Afganistan, a fost  deschisă, în premieră, o secţie de votare şi în Mali, pentru militarii români care au plecat de curând să participe la misiunea ONU de acolo.

Trei zile pentru votul din străinătate

Procesul de votare în străinătate s-a desfăşurat pe parcursul a trei zile: 8, 9 şi 10 noiembrie, pentru primul tur de scrutin, iar pentru turul al II-lea în zilele de 22, 23 şi 24 noiembrie.

Potrivit MAE, toate secţiile de votare au fost validate de către Autoritatea Electorală Permanentă prin Hotărârea AEP nr. 38 din 20 octombrie, publicată în Monitorul Oficial nr. 851, din 21 octombrie.

La alegerile prezidenţiale din anul 2014 au fost organizate în străinătate 294 de secţii de votare, la alegerile parlamentare din anul 2016 – 417 de secţii de votare, iar la alegerile pentru Parlamentul European din luna mai 2019 au fost organizate 441 de secţii de votare.

De ce este un EȘEC prezența la vot în Diaspora?

Peste 9 milioane de cătățeni români trăiesc în străinătate, dintre acestia peste 4,5 milioane se află plecați temporar la muncă în statele Uniunii Europene.

Conform datelor furnizate de Biroul Electoral Central, un număr de 675.348 de cetățeni români și-au exprimat votul la secțiile de vot organizate în străinătate. Această prezență reprezintă 7,5% din totalul celor aprox. 9 milioane de români care trăiesc permanent sau temporar în străinătate.

Bugetul alocat de guven pentru votul în străinătate la alegerile prezidențiale 2019 este de 48,05 milioane de lei, ceea ce reprezintă aproximativ 10 milioane de euro.

Pentru a avea un tablou complet a votului în străinătate vă propun să vedem câți români au votat în străinătate raportat la numărul total de români care trăiesc în țările respective.

În Italia trăiesc 1.700.000 de români din care au votat 96.000 în 142 secții de vot.

În Marea Britanie trăiesc 400.000 de români, din care au votat 82.000 în 72 secții de vot.

În Gemanina  trăiesc 600.000 de români din care au votat 82.000.

În Statele Unite și Canada trăiesc aproximativ 2 milioane de români. În Statele Unite prezența la vot s-a desfășurat astfel:

New York: 630 de alegători

Washington: 311 de alegători

Chicago: 371 de alegători

Niles: 313 de alegători

Wood Dale: 53 de alegători

În Spania trăiesc 925.000 de români, până duminică dimineața s-au prezentat la urne 36.729 de alegători.

În Franța trăiesc 480.000 de români: până duminică dimineața care s-au prezentat la urne 12.828 de alegători.

Votul prin corespondență este de asemenea un EȘEC, doar 25.189 de alegători au ales să-și exprime astfel opțiunea de vot.

Din datele oficiale privind prezența la vot a românilor care trăiesc în străinătate reiese că aceștia nu sunt atât de interesați să-și exprime dreptul de a vota, aceasta fiind mai mult dorința PNL și USR,  care au găsit un subiect de atac la PSD.

Bugetul uriaș alocat pentru organizarea secțiilor de vot în străinătate, pe parcursul a trei zile, poate fi folosit pentru programe în diaspora/pentru sprijinirea copiilor care au părinții plecați la muncă în străinătate/pentru construcția de grădinițe/ pentru creșterea alocațiilor pentru copii, etc.

Mai multe Cultură
Comentariile sunt închise.

Recomandări

EȘEC la PREZENȚA la vot în Australia și Noua Zeelandă

Procesul de votare s-a încheiat în Australia, aproape 1.000 de români fiind înregistraţi c…