Acasă Intern Președintele Iohannis pregătește un plan de măsuri pentru a contracara efectele economice generate de COVID-19

Președintele Iohannis pregătește un plan de măsuri pentru a contracara efectele economice generate de COVID-19

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că Guvernul urmează să ia măsuri pentru a preîntâmpina efectele negative în economie generate de criza coronavirusul. Şeful statului mai spune că, după discuţiile cu ceilalţi lideri europeni a aflat că „că lumea se aşteaptă la un recul în economie după ce se termină criza”.

„Sunt foarte mulțumit de felul în care Guvernul Orban gestionează această criză. Măsurile care au fost luate mi se par potrivite, au venit la timp și vreau să îmi exprim toată aprecierea pentru Premierul Orban și pentru toți cei care sunt implicați efectiv în gestionarea acestei crize.

Repet însă – nu putem să lăsăm totul în seama autorităților. Trebuie și noi, fiecare, să acționăm responsabil, să evităm panica, să evităm isteria.

E foarte clar, și asta am aflat și ieri de la ceilalți lideri europeni, că lumea se așteaptă la un recul în economie după ce se termină criza de coronavirus. Sperăm să se termine poate deja în câteva săptămâni.

Noi nu vrem să pierdem timpul și deja pregătim împreună un plan de măsuri. Avem o întâlnire cu toți specialiștii, cu mediul privat, astăzi, pentru a începe în acest grup de lucru să vedem ce măsuri ar fi fezabile, care pot fi pregătite, cum pot fi pregătite, în așa fel încât reculul din economie să fie tratat foarte rapid și să nu pierdem nici vreme și să nu pierdem nici banii românilor.

Sigur, ceva urmări vor fi, chiar dacă am aflat că Ministrul Finanțelor s-a pregătit foarte bine pentru această situație. M-a asigurat astăzi, la Cotroceni, când am avut discuția noastră, că nu vor fi niciun fel de probleme cu plățile în următoarele luni. Dar, sigur, pe la mijlocul anului se va trage linie, se va face, cu siguranță, o evaluare foarte serioasă și atunci, la momentul respectiv, vreau să știu că avem deja măsurile fie în curs, fie pregătite, pentru a putea merge bine mai departe.

Dacă vă uitați la televizor și vedeți politicieni care dau sfaturi la toată lumea și le știu pe toate, eu vă sfătuiesc să schimbați canalul. Luați sfaturi de la autorități, care sunt pe fază”, a declarat președintele Klaus Iohannis când a fost întrebat de jurnaliști dacă va ține cont de declarațiile mai multor politicieni care au cerut instituirea stării de urgență în România.

Președintele Klaus Iohannis participă la ședința de miercuri a Grupului de Lucru Interinstituțional pentru evaluarea impactului economic, financiar și bugetar asupra României, generat de efectele COVID-19 la Palatul Victoria.

„Grupul de lucru interinstituţional GLI-ECOROM a fost înființat prin Memorandum al Guvernului, în vederea evaluării și monitorizării de către autoritățile publice cu atribuții în domeniul economico-financiar, împreună cu reprezentanții mediului de afaceri, a riscurilor economice generate de epidemia cu noul coronavirus la nivelul României, respectiv pentru elaborarea de recomandări și propunerea de măsuri eficiente pentru evitarea acestor riscuri”, a transmis Administrația Prezidențială.

Distribuie pe:
Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

USR propune introducerea garanției pentru ambalaje, 50 de bani sau 1 leu/bucată

Propunerea a fost lansată în cadrul unei dezbateri desfăşurată luni la Senat şi simultan o…