Acasă Extern Marea Britanie vrea să devină cel mai mare investitor din Africa până în 2022

Marea Britanie vrea să devină cel mai mare investitor din Africa până în 2022

În timpul unei vizite în Africa de Sud, premierul britanic a spus că doreşte ca Marea Britanie să devină cel mai mare investitor occidental în Africa pentru a compensa pierderile economice cauzate de Brexit.

La sfârșitul lunii august, Theresa May a efectuat primul său turneu african unde a vizitat alături de  Africa de Sud  și Nigeria şi Kenya.

„Pot să anunţ astăzi o nouă ambiţie. Până în 2022, vreau ca Marea Britanie să devină primul investitor dintre ţările G7 în Africa”, a declarat May într-un discurs susţinut în Cape Town (sud-vest).

Din G7 fac parte cele mai mari economiei ale lumii, cu excepţia Chinei.

„Îmi doresc economii africane puternice cu care companiile britanice să poată face afaceri în mod liber şi echitabil”, a insistat şefa guvernului britanic, în faţa unui auditoriu format din oameni de afaceri sud-africani şi britanici.

După decizia britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană, la referendumul din iunie 2016, Londra şi-a înmulţit contactele diplomatice pentru a pregăti acorduri comerciale care ar urma să le înlocuiască pe cele ale Bruxellesului.

„Provocările cu care se confruntă Africa trec dincolo de graniţele Africii”, a spus May. „Este în interesul întregii lumi să fie create locuri de muncă pentru a contracara cauzele şi simptomele extremismului şi instabilităţii, pentru a gestiona fluxurile migratorii şi pentru a încuraja o creştere corespunzătoare”, a insistat ea.

„Dacă nu vom reuşi să o facem, consecinţele economice şi asupra mediului vor atinge rapid cele patru colţuri ale lumii noastre interconectate”, a adăugat premierul britanic, precizând că „efectele umane vor de asemenea globale”, a spus Theresa May.

5/5 - (2 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Radu FLOREA
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Trustul Media Anima, cel mai nou grup de presă independentă din România

Trustul Media Anima este cel mai nou grup de presă independentă din România. Acesta  își p…