Acasă Mediu Legumele românești sunt „tratate” cu bondari, în loc de pesticide

Legumele românești sunt „tratate” cu bondari, în loc de pesticide

Bondari în loc de stimulent de coacere şi prădători naturali pentru dăunători. Aşa sunt crescute legumele în mai multe sere și solarii din România. Antreprenorii români din legumicultură spun că roşiile produse natural sunt mai gustoase, chiar dacă sunt mai scumpe.

Cei mai mulți legumicultori români  NU folosesc stimulente chimice pentru coacerea legumelor. În locul acestora folosesc bondari. Pentru mană, legumicultorii români folosesc zeamă bordeleză.

Polenizarea cu bondari este la îndemâna legumicultorilor care doresc să obțină producții bune în sere sau solarii. De mai mulți ani, firmele de specialitate importă acești bondari în cutii speciale, din care insectele își iau zborul și polenizează atât culturile timpurii, cât și pe cele târzii.

Fermierii cu experiență se arată mulțumiți de ”munca” bondarilor, pe care îi consideră mai eficienți decât albinele, mai ales că pot fi achiziționați tot timpul anului, rezistă la temperaturi mai scăzute, la vânt și vreme cu nori.

Cel mai bun randament al polenizării biologice cu bondari se obține în spații închise, dar se pot folosi și în câmp. Bondarii au nevoie de polen ca sursă de proteine pentru întreţinerea coloniei, dar şi de nectar ca sursă de energie. Acest lucru face ca ei să ajungă în fiecare floare şi să o polenizeze.

În această perioadă, în serele din România, legumicultorii culeg roadele muncii lor. Primele care au ajuns pe tarabe sunt roşiile.

5/5 - (3 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Ruxandra MIRCEA
Mai multe Mediu
Comentarii închise.

Recomandări

Jocurile Olimpice s-au încheiat, echipa României ocupă locul 46. Clasamentul pe țări

În clasamentul final pe medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo Delegaţia Statelor Unite …