Acasă Extern Jihadiștii al-Shabaab interzic folosirea pungilor de plastic

Jihadiștii al-Shabaab interzic folosirea pungilor de plastic

Grupul terorist al-Shabaab, afiliat al-Qaeda, a interzis folosirea pungilor de plastic în teritoriile pe care le ocupă în Somalia, din cauza pericolului pe care acestea le prezintă pentru mediu, relatează Huffington Post.

Grupul al-Shabaab, responsabil de mai multe atacuri teroriste asupra a zeci de mii de persoane din estul Africii, a luat această decizie duminică pentru a „proteja oamenii şi animalele”, conform Radio Andalus, care se află sub controlul direct al grupării teroriste.

De asemenea, gruparea jihadistă a implementat o lege care interzice defrişările, conform unui site din Somalia care şi-a manifestat susţinerea pentru al-Shabaab.

Mohamed Abu Abdalla, guvernatorul grupării din sudul Somaliei, a declarat că detaliile concrete ale planului vor fi implementate şi comunicate curând.

Raffaello Pantucci, expert în  antiterorism, a declarat că decizia a fost luată pentru a demonstra lumii că gruparea teroristă poate guverna.

„Alte guverne din estul Africii au interzis utilizarea pungilor de plastic. Această interdicţie este încercarea al-Shabaab de a le arăta oamenilor că şi ei pot implementa legi şi pot guverna ca orice lider legitim”, a menţionat Pantucci.

„Este ironic totuşi că acelaşi grup şi-a finanţat activităţile teroriste prin comerţul ilegal de fildeş în Africa”, a adăugat acesta.

Pungile de plastic sunt acum pe o listă lungă de obiecte interzise de regimul al-Shabaab, cum sunt:  muzica occidentală, telefoanele inteligente, serviciile prin fibră optică şi agenţiile umanitare.

În ultimii ani, gruparea este acuzată de orchestrarea unor atacuri brutale în partea de est a Africii. Al-Shabaab este responsabilă de uciderea a peste 500 de persoane într-un atac terorist care a avut loc în 2017 în capitala Somaliei, Mogadishu.

Deşi decizia este una surprinzătoare, nu este prima dată când al-Qaeda şi aliaţii săi au promovat măsuri de protejare a mediului înconjurător.

5 (100%) 3 votes
Mai multe Extern
Comentariile sunt închise.

Recomandări

Faptele din Dosarul lui Liviu Dragnea s-au prescris

Decizia CCR 297/2018 a constatat că  Art. 155 aliniatul 1 din Codul Penal privind prescrip…