Acasă Extern Italia și Grecia exceptate de la sancţiunile SUA privind comerțul cu Iranul

Italia și Grecia exceptate de la sancţiunile SUA privind comerțul cu Iranul

Două state membre ale Uniunii Europene, Italia şi Grecia, vor fi exceptate de Statele Unite de la aplicarea sancţiunilor pentru continuarea relaţiilor comerciale cu Iranul, a anunţat luni secretarul de Stat american, Mike Pompeo.

Statele Unite au impus luni Iranului noi sancţiuni, ca efect al deciziei de retragere din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Teheranul în 2015.

Administraţia SUA a decis să excepteze opt ţări sau entităţi teritoriale de la aplicarea sancţiunilor pentru continuarea relaţiilor comerciale cu Iranul. Acestea sunt: Grecia, Italia, Turcia, China, India, Taiwan, Japonia şi Coreea de Sud.

Administraţia islamistă de la Teheran a denunţat decizia Statelor Unite, avertizând că este vorba de un “război economic”. “Iranul are posibilitatea de a vinde petrol şi o va face în continuare”, a declarat preşedintele Hassan Rouhani. “Suntem într-o situaţie de război. Suntem în război economic, ne confruntăm cu un inamic care vrea să ne intimideze. Trebuie să câştigăm”, a subliniat Rouhani.

Preşedintele Donald Trump a decis retragerea Statelor Unite din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul în anul 2015. Rusia, Marea Britanie, Germania, Franţa, China, Uniunea Europeană şi Iranul au hotărât menţinerea tratatului.

5 (100%) 3 votes
Mai multe Extern
Comentariile sunt închise.

Recomandări

Economia României va creşte în acest an cu 4,5%

Proiecţia de toamnă publicată vineri de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) …