Acasă Extern Iranul declară că UE a promis salvarea acordului nuclear

Iranul declară că UE a promis salvarea acordului nuclear

Șeful programului nuclear al Iranului , Ali Akbar Salehi, a declarat sâmbătă că Uniunea Europeană a promis că va salva acordul nuclear  în ciuda deciziei președintelui american Donald Trump de a ieși din acord și de a reimpune sancțiunile împotriva Teheranului, relatează Reuters.

„Sperăm ca eforturile lor să se materializeze … Acțiunile Americii … arată că nu este o țară de încredere în relațiile internaționale”, a declarat Ali Akbar Salehi la o conferință de presă comună la Teheran cu comisarul european pentru Energie și Climat, Miguel Arias Canete.

În cadrul negocierilor din 2015, Iranul și-a limitat programul nuclear în schimbul ridicării celor mai multe sancțiuni occidentale asupra țării. Sancțiunile au fost ridicate în 2016.

Canete, care a sosit la Teheran în cursul zilei de vineri pentru o vizită de două zile, are drept scop să liniștească pe Iran că UE dorește să mențină comerțul deschis în ciuda retragerii din pact a Statelor Unite, pe data de 8 mai.

„Am trimis un mesaj prietenilor noștri iranieni că, atâta timp cât aceștia respectă acordul, europenii … își vor împlini angajamentul. Și ei au spus același lucru „, a declarat Canete.

„Vom încerca să intensificăm fluxurile de comerț care au fost foarte pozitive pentru economia iraniană”.

UE este cel mai mare importator de petrol iranian.

5/5 - (2 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Victor MAIER
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

ICR Tel Aviv: „Israelul și Algoritmul Holocaustului”, invitat prof. dr. neurolog Jean Jacques Askenasy

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Editura Saga din Israel, organi…