Acasă Intern Iohannis l-a promovat pe Nucu Marin, care era la comanda MAI la protestul din 10 august

Iohannis l-a promovat pe Nucu Marin, care era la comanda MAI la protestul din 10 august

Secretarul de stat în MAI Gheorghe-Nucu Marin, cel care s-a aflat la comanda Ministerului la protestul din 10 august, a fost promovat, vineri, de Klaus Iohannis, şi i-a acordat gradul de general de brigadă cu o stea, informează Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea colonelului Gheorghe-Nucu Marin din Ministerul Afacerilor Interne, informează Administraţia Prezidenţială. Colonelul Nucu Marin este cel care s-a aflat, în noaptea protestului din 10 august, la conducerea Ministerului de Interne.

Nucu Marin a fost chemat de procurori, în urmă cu câteva luni, pentru a fi audiat în calitate de martor.

“Am observat ce se întâmplă, dar nu pot să spun că au venit informaţii pe baza cărora la minister s-au luat nişte decizii. În piaţă au fost oameni care răspundeau de misiune. Nu aş putea să vă spun (dacă prefectul a fost în piaţă -n.r.). (…) Nu e vorba de clasificarea unor probe, sunt nişte informaţii care ele provin din documente clasificate şi atunci se va lua măsura declasificării la solicitarea Parchetului cu acordul celor care au furnizat documente. Cele mai bune informaţii se pot da de la Jandarmerie, nu de la nivelul ministerului, cele mai corecte şi precise. (…) Ministerul nu are rol activ, noi suntem la minister să putem să punem la dispoziţie în funcţie de nevoile din teren ce anune au nevoie. Dacă degenera situaţia, lua o altă amploare trebuie luate alt tip de măsuri. Decizia în principiu o lua conducerea ministerului, doamna ministru împreună cu mine şi ceilalţi secretari de stat în funcţie de gravitate. La momentul respectiv nu s-a … nu s-a luat nicio decizie. Acolo este doar comandantul acţiunii împreună cu cei îndrituiţi de lege”, a spus Gheorghe Nucu Marin jurnaliştilor, la acel moment.

Procurorii militari au deschis un dosar penal în legătură cu modul în care au intervenit jandarmii în timpul protestului din 10 august.

Parchetul General anunţa că sute de plângeri penale au fost înregistrate la Secţia Parchetelor Militare din partea unor persoane care au avut de suferit în urma intervenţiei jandarmilor la protest. Jandarmii sunt acuzaţi că au folosit în mod abuziv gazele lacrimogene şi că au fost violenţi în mod nejustificat. Pe de altă parte, au fost răniţi şi jandarmi de către protestatari.

5 (100%) 4 votes
Mai multe Intern
Comentariile sunt închise.

Recomandări

ICR: Statuia Reginei Maria în Ashford, Marea Britanie

În contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri şi în cadrul efortului constant de a co…