Acasă Intern Guvern: Modificarea OUG 114 nu apare pe ordinea de zi a ședinței de mâine, dar are aviz favorabil de la CES

Guvern: Modificarea OUG 114 nu apare pe ordinea de zi a ședinței de mâine, dar are aviz favorabil de la CES

Guvernul a publicat, joi, ordinea de zi a şedinţei de vineri, pe aceasta nefigurând proiectele pentru modificarea OUG 114/2018 şi pentru secţii de votare separate la referendum şi la europarlamentare. Apare, însă, adoptarea Codului de conduită al membrilor Executivului.

Redăm ordinea de zi a şedinţei de vineri, publicată de Executiv:

  1. PROIECTE DE ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ
  2. PROIECT DE ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind transmiterea unor terenuri proprietate publică a statului din administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură în administrarea Ministerului Apelor şi Pădurilor – Administraţia Naţională “Apele Române
  3. PROIECTE DE HOTĂRÂRI
  4. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea obiectivului de investiţii ”Mărirea gradului de siguranţă a Acumulării Colibiţa, judeţul Bistriţa-Năsăud” precum şi a caracteristicilor principale şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi acestuia
  5. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea obiectivului de investiţii ”Amenajare complexă râu Bârzava şi afluenţi pe sectorul Bocşa-Gătaia-Denta, judeţul Caraş-Severin şi judeţul Timiş” precum şi a caracteristicilor principale şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi acestuia
  6. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind completarea anexei nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.229/2009 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor-Romsilva şi aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare
  7. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea anexei nr.9 la Hotărârea Guvernului nr.1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării
  8. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea art.7 alin. (1) şi (2) din Regulamentul-cadru prevăzut la art.23 din Legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, pentru personalul din familia ocupaţională de funcţii bugetare ”Învăţământ”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.34/2018
  9. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unor construcţii şi amenajări la terenuri din cadrul unor imobile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, situate în judeţele Mehedinţi, Constanţa, Dolj, Călăraşi, Bihor, Sibiu, Olt, Covasna, Gorj, Argeş, Ilfov, Timiş şi municipiul Bucureşti în vederea scoaterii din funcţiune şi casării acestora şi pentru modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
  10. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea Notei de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiţii ”Achiziţia echipamentelor pentru verificarea calităţii lucrărilor de construcţie, reabilitare şi modernizare a infrastructurii rutiere în vederea asigurării viabilităţii şi siguranţei traficului”
  11. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Notei de fundamentare referitoare la necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului “Extinderea implementării soluţiei tehnice de recuperare în caz de dezastru a N.SIS II”
  12. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind trecerea unei construcţii, aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne-U.M 0827 Cluj-Napoca, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, precum şi actualizarea anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
  13. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind rechemarea unui consul general
  14. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind acordarea cetăţeniei române doamnei ”Gladun Daria”
  15. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia privind cooperarea în domeniul sănătăţii şi al ştiinţelor medicale, semnat la Ankara la 15 octombrie 2018
  16. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea stemei judeţului Braşov
  17. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea stemei comunei Ghilad, judeţul Timiş
  18. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea stemei comunei Ineu, judeţul Bihor
  19. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea modelului steagului comunei Nicolae Bălcescu, judeţul Vâlcea
  20. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea modelului steagului comunei Răcăşdia, judeţul Caraş-Severin
  21. PROIECTE DE HOTĂRÂRI privind eliberări/numiri de prefecţi şi/sau subprefecţi

III. MEMORANDUMURI

  1. MEMORANDUM referitor la Raportul asupra îndeplinirii prevederilor Programului de guvernare în anul 2018
  2. MEMORANDUM privind adoptarea Codului de conduită al membrilor Guvernului României
  3. MEMORANDUM cu tema: Măsuri necesare îndeplinirii condiţiei prealabile “Strategia naţională de integrare a romilor”
  4. INFORMĂRI
  5. INFORMARE privind stadiul pregătirii şi organizării alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019- 25 martie 2019
  6. PUNCTE DE VEDERE
  7. PROIECTE DE PUNCTE DE VEDERE cu privire la 13 iniţiative legislative parlamentare

CONSILIUL ECONOMIC ŞI SOCIAL A AVIZAT FAVORABIL PROIECTUL DE MODIFICARE A OUG 114

Consiliul Economic şi Social a avizat favorabil, în şedinţa de joi, proiectul de modificare a OUG 114/2018, astfel încât acesta va putea fi discutat în şedinţa de Guvern de vineri.

Prevederile privind băncile nu au generat observaţii din partea membrilor CES, unele nemulţumiri apărând în cazul celor legate de energie. Astfel, reprezentanţii companiilor de utilităţi au apreciat măsura reducerii contribuţiei de 2% datorată ANRE pentru producătorii de energie pe bază de cărbune şi pentru producătorii de energie termică pentru populaţie drept discriminatorie, sugerând eliminarea acesteia.

În acelaşi timp membrii CES au considerat oportune unele măsuri care să prevină o explozie a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale după 2022, când expiră perioada de plafonare.

Proiectul de modificare a OUG 114 va fi discutat în şedinţa de Guvern de vineri, schimbările privind prevederile pentru sistemul bancar, pilonul II de pensii, partea de energie, partea de comunicaţii.

5 (100%) 5 votes
Mai multe Intern
Comentariile sunt închise.

Recomandări

Victor Ponta ar vrea să fie viitorul premier al României uitând de victimele de la Colectiv

Fostul premier Victor Ponta, actualmente președinte al unui partiduleț de strânsură,  ar v…