Acasă Economie Grecia: Un nou acord cu zona euro

Grecia: Un nou acord cu zona euro

Miniştrii de finanţe ai zonei euro au ajuns la un acord pentru relaxarea termenilor de rambursare a datoriilor Greciei, pentru a-i permite să obţină finanţări de pe piaţa internaţională, relatează Reuters.

Chiar şi în urma acordului se pune problema ratingului Greciei, aspect care în sine reprezintă un obstacol în calea obţinterii unor împrumuturi avantajoase pe pieţele internaţionale. Moody’s şi Fitch, de exemplu, au stabilit rating-ul Greciei la B3 pozitiv.

Prin acerst acord, Grecia va primi o ultimă tranşă de 15 miliarde de euro, parte a planului de salvare. Din tranşa de 15 miliarde de euro, 5,5 miliarde vor fi ţinute într-un cont segregat pentru serviciul datoriei (adică plata datoriei principale, plus dobânda). Restul de 9,5 miliarde vor fi tranferate într-un alt cont, menit să funcţioneze ca fond-tampon, de asemenea pentru serviciul datoriei.

Fondul-tampon va ajungela o capacitate maximă de 24,1 de miliarde de euro. Aceste fonduri vor trebui să acopere necesităţile financiare suverane pentru 22 de luni începând cu data de 20 august. Această din urmă dată fiind cea la care actualul program de salvare se va încheia.

Grecia trebuie să şi menţină creşterea PIB în jurul valorii de 3,5% până în 2022, inclusiv. Ulterior, va trebui să menţină un avans al PIB de 2,2% în intervalul 2023-2060 – adică timp de 37 de ani.

Sumele scadente în valoare de 96,9 de miliarde de euro, precum şi ale dobânzilor şi plăţilor de amortizare pentru împrumuturile primite de la Fondul European de Stabilitate Financiară vor fi prelungite cu 10 ani.

Prevederea vizează împrumuturile acordate Greciei în cadrul celui de-al doilea plan de salvare de către Fondul European de Stabilitate Financiară (acum denumit Mecanismul European de Stabilitate) – instrumentul utilizat de ţările zonei euro pentru a finanţa planurile de salvare la începutul crizei economice.

Totodată, este eliminată marja de majorare a dobânzii aferentă tranşei de răscumpărare a datoriilor din cel de-al doilea program.

Zona euro va mai transfera Greciei profiturile obţinute cu obligaţiunile greceşti de către Banca Centrală Europeană (BCE) şi de alte bănci centrale ale zonei euro. Transferurile vor fi făcută în tranşe egale, în fiecare decembrie şi iunie, începând cu acest an şi până în iunie 2022. Banii vor fi, însă, condiţionaţi de utilizarea lor pentru finanţiarea unor investiţii sau pentru acoperirea a unor deficite bugetare. Mai sunt conditionaţi şi de respectarea de către Grecia a planului de reformă.

Datoria publică a Greciei ajunge la 15% din PIB pe termen mediu, şi sub 20% ulterior.

În situaţia în care apar reacţii economice adverse în Grecia, Eurogrupul poate modifica plăţile dobânzilor împrumuturilor oferite de Fondul European de Stabilitate Financiară în aşa fel încât să fie îndeplinite necesităţile financiare ale Greciei.

Evoluţia economică a Greciei şi fondul de salvare vor fi monitorizate de către Comisia Europeană (CE), de Banca Centrală Europeană (BCE) şi de Fondul Monetar Internaţional (FMI) în fiecare semestru.

Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene, s-a arătat mulţumit de acord spunând că: „Credem că adoptarea setului de măsuri cu privire la datorie de către Eurogrup va îmbunătăţi sustenabilitatea datoriei pe termen mediu”.

Christine Lagarde, directorului general FMI, a spus că acordul îmbunătăţeşte sustenabilitatea datoriei, având însă şi rezerve cu privire la situaţia de pe termen lung.

Guvernul grec s-a arătat mulţumit de acord, ministrul grec de Finanţe, Euclid Tsakalotos, a spsu: „Trebuie să precizez că guvernul grec este mulţumit de acest acord. Considerăm că datoria este acum viabilă, că acum avem acces la pieţele internaţionale. Însă, acest guvern nu va uita prin ce-a trecut populaţia greacă în ultimii opt ani”.

„Cred că acesta este sfârşitul crizei greceşti”, a adăugat Tsakalotos, citat de Reuters.

5/5 - (4 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Călin ISĂRESCU
Mai multe Economie
Comentarii închise.

Recomandări

Cursul Leu – Euro va depăși 5 lei în următoarele luni

Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni a înregistrat o valoare medie de 4…