Acasă Intern Fonduri europene pentru românii din diaspora

Fonduri europene pentru românii din diaspora

Românii din diaspora care îşi doresc să demareze o afacere în România cu fonduri europene pot accesa până la 35.000 de euro/proiect prin intermediul programului „Diaspora Start-Up’, potrivit reprezentanţilor „Ro-Win – Succes în România”, unul dintre administratorii de granturi europene.

Pentru a înlesni procesul de aplicare, „Ro-Win – Succes în România” a lansat „Ghidul Antreprenorului pentru Diaspora Start-Up’, o sinteză a tuturor cerinţelor şi etapelor prin care trebuie să treacă cei care îşi doresc să aplice la acest tip de finanţare.

Conform sursei citate, în primele luni ale anului, echipa Ro-Win a avut o serie de întâlniri cu români din Franţa, Belgia, Germania, Suedia, Danemarca sau Marea Britanie, iar cei mai mulţi dintre aceştia au cerut o astfel de sinteză, deoarece documentaţia este amplă, iar condiţiile de eligibilitate par complicate la prima vedere.

Astfel, „Ghidul Antreprenorului” aduce clarificări privind procesul de aplicare, în aşa fel încât cei interesaţi să poată parcurge cu uşurinţă documentaţia, sistemul de punctaj al proiectelor înscrise, care sunt cheltuielile şi domeniile de activitate eligibile, precum şi alte informaţii de care are nevoie un român de peste hotare care vrea să deschidă o afacere în România.

„Pentru a obţine finanţarea aplicanţii trebuie să parcurgă şi un curs online de antreprenoriat, oferit gratuit de Ro-Win. La finalul acestui curs, aplicanţii vor realiza un plan de afaceri. Toţi absolvenţii vor putea opta să-şi înscrie planul de afaceri construit pe parcursul celor trei luni în concursul de proiecte iniţiat de Ro-Win ca parte a programului de finanţare europeană nerambursabilă Diaspora Start-up. 36 dintre absolvenţii cursului vor primi granturi a câte 35.000 de euro, la care se se adaugă servicii de mentorat şi consiliere în valoare de peste 10.000 de euro”, se arată în comunicatul de presă al Ro-Win.

Ro-Win – Succes în România este un proiect de finanţare nerambursabilă şi suport de peste 45.000 de euro, parte a programului „Diaspora Start-Up”, finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014 – 2020.

5/5 - (3 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Maria SECĂREȘ
Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

A murit Mikis Theodorakis, compozitorul coloanei sonore din filmul ”Zorba Grecul”

Marele compozitor grec Mikis Theodorakis a încetat din viaţă la vârsta de 96 de ani la Ate…