Acasă Diverse Finala Cupei României va avea loc pe stadionul Dinamo

Finala Cupei României va avea loc pe stadionul Dinamo

Steaua şi Academia Rapid se vor întâlni pentru a patra oară în acest sezon, în Finala Cupei României, faza pe Bucureşti. Partida va avea loc duminică, începând cu ora 20.00, iar stadionul Dinamo a fost ales să găzduiască meciul, conform surselor ProSport citate de agenția Mediafax.

Steaua şi Academia Rapid s-au întâlnit de trei ori până în acest moment. Primul meci din campionat s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, iar ultimele două jocuri au avut loc pe Arena Naţională. Giuleştenii s-au impus cu 3-1, respectiv 2-0 şi şi-au asigurat prezenţa la barajul pentru promovarea în Liga 3, unde vor întâlni campioana judeţului Giurgiu.

La primul meci disputat pe Arena Naţională, Steaua şi Academia Rapid au strâns 36.000 de spectatori, record în acest sezon al fotbalului românesc. La a doua partidă găzduită de cel mai mare stadion al ţării au asistat circa 17.000 de oameni.

5 (100%) 2 votes
Mai multe Diverse
Comentariile sunt închise.

Recomandări

MEDIAFAX a cerut ÎCCJ numărul documentelor transmise de judecători la SRI

Agenţia de presă MEDIAFAX a transmis o adresă conducerii ÎCCJ prin care cere detalii privi…