Acasă Extern Ex-lider de 92 de ani revine în politică

Ex-lider de 92 de ani revine în politică

 Fostul premier malaezian Mahathir Mohamad revine în politică, la vârsta de 92 de ani, pentru a sprijini opoziția să revină la putere.

Fostul prim-ministru malaysian Mahathir Mohamad este nominalizat de către opoziție pentru postul de prim-ministru, la următoarele alegeri electorale.

Mahathir s-a retras din politică în anul 2003, după 22 de ani ca lider al Malaeziei.

În încercarea de a ocupa din nou fotoliul de premier, Mahathir Mohamad s-a aliat cu fostul viceprim-ministru Anwar Ibrahim, pe care la închis pentru corupție și sodomie.

Fostul lider a declarat pentru CNN, într-un interviu exclusiv, că întoarcerea sa în lumina reflectoarelor se limitează la hotărârea de a-l învinge în alegeri pe actualul prim-ministru, Najib Razak.

„Cred că este o treabă pe care trebuie să o fac. Nu pot accepta că această țară este distrusă de oameni egoiști care se gândesc doar la ei … care fură bani”, a declarat Mahathir săptămâna trecută pentru CNN.

Următoarele alegeri din Malaezia vor avea loc înainte de luna august, mulți dintre alegători așteptând ca aceasta să se desfășoare în luna martie.

„Aceștia [partidele politice de opoziție] nu au reușit să obțină voturi din mediul rural”, a spus Mahathir, explicând rațiunea din spatele deciziei opoziției de a-l nominaliza pe el pentru postul de premier.

„Au avut majoritatea voturilor populare în 2013, dar nu au reușit să obțină votul alegătorilor din mediul rural. Ei cred că eu pot reuși acest lucru.”

Mahathir și-a făcut un obicei din a-i ridiculiza sau ironiza pe cei care au ocupt postul de premier. După pensionare, Mahathir l-a criticat pe succesorul său Abdullah Ahmad Badawi, devenind mai apoi foarte acid cu actualul premier Najib Razak.

Mahathir a spus că i-a atacat pe succesorii săi pentru că „făceau lucruri greșite” și a declarat pentru CNN că nu îl deranjează „să fie folosit de opoziție” pentru a-l elimina pe Najib, care de ani de zile a fost implicat în acuzații de fraudare a sute de milioane de dolari din investițiile de stat.

Premierul malayesian Najib Razak

Departamentul de Justiție al SUA a intentat un proces în 2016, pentru a recupera peste 1,7 miliarde de dolari despre care procurorii au spus că au fost spălați printr-un fond malaesian de investiții suverane condus de premierul Najib.

Alături de Statele Unite, alte câteva țări investighează fondul de investiții de stat 1Malaysia Development Berhad (1MDB), fondat de Naijib. Oficialii din justiția americană au declarat că între anii 2009 și 2015, peste 3,5 miliarde de dolari din Fondul 1MDB au fost deturnate de ofițeri de rang înalt ai Consiliului și de asociații fondului.

Najib a fost acuzat de furtul banilor din fondul de investiții după ce 681 milioane de dolari au fost transferați în conturile sale. El a negat în mod constant, spunând că banii au fost donați de un membru al familiei regale saudite.

Scandalul 1MDB, creșterea prețurilor la produsele de bază și ruptura crescândă în rândul populației multi-religioase sunt rezultatul guvernării partidului actualului premier Najib Rzak.

Fostul lider Mahathir Mohamad este văzut de opoziție ca personaj politic care poate ajuta poporul prin înlăturarea democratică de la putere a actualului premier.

 

5/5 - (10 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Iris DĂIAN
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Joe Biden organizează Summit-ul Democrației  care va marca ruptura definitivă de China și Rusia

Preşedintele Joe Biden a invitat 110 ţări la Summitul Democrației, un eveniment virtual de…