Acasă Extern Europol ar trebui să investigheze cazul Kuciak

Europol ar trebui să investigheze cazul Kuciak

Oficiul European de Poliţie (Europol) trebuie să ajute autorităţile din Slovacia să investigheze asasinarea jurnalistului Jan Kuciak, în vârstă de 27 de ani, a declarat membrul britanic de centru-stânga al Parlamentului European, Claude Moraes, informează EUObserver.com.

Acesta a vizitat Slovacia, săptămâna trecută, în cadrul unei misiuni a Parlamentului European.

„Toate indiciile arată că este vorba despre o asasinare organizată de mafie şi considerăm că nu se face suficient”, a declarat acesta pentru publicaţia britanică The Guardian.

Europolul ajută deja în câteva cazuri ale poliţiei criminalistice din Slovacia.

Pe 25 februarie, Jan Kuciak, în vârstă de 27 de ani, şi prietena lui, Martina Kusnirova, au fost descoperiţi morţi în locuinţă după ce poliţia a fost alertată de o rudă a victimelor. Jurnalistul a fost împuşcat în piept, iar femeia a fost împuşcată în cap.

Un jurnalist britanic care a lucrat cu Jan Kuciak a declarat că slovacul era pe punctul de a publica o investigaţie care arăta legături între mafia italiană şi politicieni corupţi din Slovacia.

Pe acest fond, ministrul slovac de Interne, Robert Kalinak, a demisionat, luni, susţinând că a luat decizia din propia iniţiativă.

5/5 - (11 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Iris DĂIAN
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Joe Biden organizează Summit-ul Democrației  care va marca ruptura definitivă de China și Rusia

Preşedintele Joe Biden a invitat 110 ţări la Summitul Democrației, un eveniment virtual de…