Acasă Extern După Brexit, Comisia Europeană vrea să lărgească UE cu 6 ţări din Balcani

După Brexit, Comisia Europeană vrea să lărgească UE cu 6 ţări din Balcani

Comisia Europeană (CE) vrea să lărgească blocul european cu şase ţări din Balcani, a anunţat miercuri comisarul însărcinat cu Extinderea, Oliver Varhelyi. Cele șase state vizate sunt: Albania, Macedonia de Nord, Serbia, Kosovo, Muntenegru şi Bosnia.

Acesta a prezentat o nouă procedură de aderare la Uniunea Europeană (UE) – revizuită în vederea depăşirii reticenţelor Franţei, după ce a pierdut în weekend primul stat membru, relatează Reuters şi The Associated Press, preluate de News.ro.

”Deplina extindere a UE în Balcanii Occidentali este o prioritate absolută a Comisiei”, a declarat Oliver Varhelyi într-o conferinţă de presă, după prezentarea unei propuneri de reformare a procesului de aderare, confirmând astfel o informaţie dezvăluită marţi de Reuters.

Preşedinta CE Ursula von der Leyen a catalogat această iniţiativă drept un ”mesaj bun” pentru Macedonia de Nord şi Albania, dezamăgite în urma respingerii deschiderii negocierilor lor de aderare în octombrie, relateazăă The Associated Press. ”Extinderea UE este reciproc avantajoasă”, a subliniat ea pe Twitter.

Modificările avute în vedere le oferă statelor membre posibilitatea de a întrerupe o procedură de aderare – şi chiar să oblige o ţară candidată să reia negocierile de la zero în anumite capitole politice – în cazul în care Uniunea constată lipsuri.

Comisia speră astfel să convingă Franţa – care se declară de acord în în principiu cu o extindere a UE în Balcani pe termen lung – să-şi ridice obiecţiile înaintea unui summit UE-Balcani, prevăzut în mai la Zagreb.

”Comisia a construit un pod solid pentru Franţa. Noi contăm pe Paris ca el să treacă acest pod, să se asocieze consensului şi să deschidă calea începerii discuţiilor de aderare”, a declarat pentru Reuters un diplomat european.

Emmanuel Macron a refuzat, în octombrie, deschiderea negocierilor de aderare ale Albaniei şi Macedoniei de Nord, blocând astfel un proces care să fie deschis apoi Serbiei, Kosovo, Muntenegrului şi Bosniei.

Preşedintele francez a spus că UE trebuie să se reformeze înainte de a continua extinderea, întrucât o consideră ”prea birocratică”.

Fostul preşedinte al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker şi alte state membre – precum Italia – consideră că Franţa a comis o ”greşeală istorică” şi că şi-a asumat astfel riscul de a încuraja ţările din Balcani să se îndepărteze de UE în favoarea Chinei şi Rusiei.

Noul comisar ungar însărcinat cu Extinderea Oliver Varhelyi – care consideră, la rândul său, că includerea acestor şase ţări este crucială în a permite UE să-şi consolideze influenţa la nivel mondial – a catalogat viitoarea lor aderare drept ”geostrategică”.

Macedonia de Nord a reacţionat pozitiv. ”Această nouă abordare va conduce la o dublă victorie în săptămânile următoare: deschiderea negocierilor într-un proces avansat”, a apreciat într-un comunicat ministrul nord-macedonean de Externe Nikola Dimitrov.

Ultima aderare la UE a avut loc în 2013, când Croaţia a devenit stat membru.

Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Democracy and Future Cyber Threats

The biggest challenge that democracies face against cyber threats is to develop effective …