Acasă Intern Deputaţii au adoptat proiectul Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii

Deputaţii au adoptat proiectul Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, în calitate de cameră decizională, proiectul de lege privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, cu cu 174 de voturi ”pentru”, 98 de voturi ”împotrivă” şi trei abţineri.

Potrivit proiectului, 33 de companii de stat vor face parte din Fondul Suveran de Investiţii.

Printre companii sunt: Societatea de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice – Electrica S.A., E.ON Energie România S.A., OMV Petrom S.A, Telekom România Communication S.A., Engie România S.A., Antibiotice S.A., Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti S.A., Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz S.A. Chimcomplex S.A., Instalaţiilor de Ridiciat şi Recipientelor sub Presiune S.A., Compania Naţională Unifarm S.A., Compania Naţională Loteria Română S.A. şi IAR S.A.

Faţă de forma adoptată de Senat, Comisia de politică economică a Camerei Deputaţilor a introdus în listă încă zece companii care nu produc profit, respectiv Compania Naţională de Căi Ferate C.F. R S.A., Societatea de Radiocomunicaţii S.A., S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A., Poşta Română, Aeroportul Timişoara Traian Vuia, Uzina Termoelectrică Midia S.A., Administraţia Porturilor Dunării Fluviale S.A. şi Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile S.A.

Capitalul social al FSDI va fi de 9 miliarde de lei.

” FSDI are ca scop atât dezvoltarea şi finanţarea din fonduri proprii şi din fonduri atrase de proiecte de investiţii rentabile şi sustenabile, în diverse sectoare economice, prin participare directă ori prin intermediul altor fonduri de investiţii sau al unor societăţi de investiţii, singur sau împreună cu alţi investitori instituţionali sau privaţi, inclusiv prin participarea în parteneriate public-private, cât şi administrarea activelor financiare proprii, în vederea obţinerii de profit”, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ.

5 (100%) 5 votes
Mai multe Intern
Comentariile sunt închise.

Recomandări

Peste 150 de state vor adopta Pactul ONU privind Migraţia

Mai mult de 150 de ţări se vor alătura unei conferinţe a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în…