Acasă Economie Combaterea evaziunii fiscale: Comisia de Prognoză selectează, ANAF controlează

Combaterea evaziunii fiscale: Comisia de Prognoză selectează, ANAF controlează

Începând cu ianuarie 2019, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) va selecta contribuabilii care vor fi propuşi pentru controalele ANAF, în funcţie de domeniul de activitate, cifra de afaceri şi alţi indicatori, arată un acord de cooperare dintre ANAF şi CNSP, încheiat pe 22 ianuarie.

Analiza de risc, care are ca scop determinarea sectoarelor şi societăţilor unde există riscuri fiscale potenţiale, va fi realizată de ANAF în funcţie de indicatorii din bazele de date ale organului fiscal şi indicatorii statistici trimişi de CNSP.

CNSP va comunica lunar conducerii ANAF situaţia domeniilor şi a societăţilor comerciale cu grad ridicat de risc de evaziune fiscală.

ANAF va transmite CNSP informaţii cu privire la efectele obţinute în privinţa reducerii evaziunii fiscale, în urma controalelor efectuate. Cele două instituţii îşi propun să aibă iniţiative legislative în domeniu şi vor constitui grupuri de lucru comune.

Documentul semnat de cele două entităţi invocă necesitatea eficientizării activităţii de verificare şi control, prin verificarea doar a contribuabililor cu risc fiscal ridicat, precum şi nevoia elaborării unei metodologii complexe de evaluare unitară a riscurilor.

Acordul precizează că ponderea „economiei neobservate” în PIB a crescut la 22,8% în 2016, de la 20,5% în 2015, continuând să se menţină la peste 21% în 2017 şi 2018.

Valoarea brută nefiscalizată reprezintă aproximativ 160-180 de miliarde de lei, ceea ce înseamnă peste 50 de miliarde de lei mai puţin la bugetul consolidat, arată acordul.

Acordul este semnat de noul preşedinte ANAF, Mihaela Triculescu, şi de preşedintele Comisiei de Prognoză, Ion Ghizdeanu.

Mai multe Economie
Comentariile sunt închise.

Recomandări

Forța Națională DESCHIDE filiale în Diaspora

Partidul lui Teodor Meleșcanu, Forța Națională va deschide, până la sfârșitul anului, fili…