Acasă Intern Cadourile oferite Papei Francisc de premierul Dăncilă

Cadourile oferite Papei Francisc de premierul Dăncilă

Premierul Viorica Dăncilă i-a oferit Papei Francisc seminţe din soiuri de legume şi plante româneşti şi un stilou personalizat, confecţionat, manual, din lemn, la atelierele din Suceava, a informat Guvernul.

Suveranul Pontif i-a dăruit trei cărţi şi o placă sculptată în bronz exprimând un mesaj de pace.

“După primirea în audienţă la Sanctitatea Sa Papa Francisc, premierul Viorica Dăncilă a oferit mai multe cadouri Suveranului Pontif, printre care un stilou personalizat – inscripţionat cu numele Papei Francisc – modelul Poenari Majestic Blackwood, confecţionat, manual, din lemn, în România, la atelierele din Suceava. De asemenea, şeful Executivului a mai oferit Sanctităţii Sale seminţe de legume şi plante din soiuri tradiţionale româneşti şi un puiet de măr Florina, pe care Suveranul Pontif să le sădească în propria sa grădină din incinta Castelului Gandolfo, în care au fost sădite seminţe primite şi de la înalţi oficiali ai altor state”, informează Biroul de presă al Executivului.

Seminţele de legume şi plante dăruite de premierul Viorica Dăncilă au fost obţinute la Staţiunea de Cercetare pentru Legumicultură Buzău. Acestea sunt: castravete amar Rodeo, castravete cu ţepi Tempus, ardei iute lung Decebal, tomate Buzău 1600, ceapă albă de Buzău, leuştean Topaz şi busuioc violet Serafim.

5 (100%) 3 votes
Mai multe Intern
Comentariile sunt închise.

Recomandări

Angela Merkel a fot primită cu proteste la Dresda

Protestatari violenţi au aruncat o substanţă cu miros urât, cel mai probabil acid butiric,…