Acasă Economie Brexit: Londra vrea să stabilească propriile reguli de acces la pescuit

Brexit: Londra vrea să stabilească propriile reguli de acces la pescuit

Marea Britanie dorește să stabilească accesul la zonele sale de pescuit după ce va părăsi Uniunea Europeană, potrivit unui document politic publicat miercuri.

“Ca stat independent de coastă, pentru prima dată în peste 40 de ani, accesul la apele din Marea Britanie va fi în condițiile stabilite de noi, sub controlul nostru și în beneficiul pescarilor britanici”, a declarat ministrul britanic pentru Alimente și Mediu, Michael Gove.

“Acest lucru este în concordanță cu abordarea pescuitului pentru statele de coastă, inclusiv pentru Norvegia”, a adăugat el.

În discuțiile despre Brexit cu Bruxellesul,  Guvernul britanic dorește să separe problema accesului în apele sale de cea a cantității de pește britanic exportat către UE.

Ideea de a împărți cele două chestiuni, astfel încât peștele să devină parte dintr-o negociere generală a alimentelor și băuturilor, este fundamentul guvernului May prin care vrea să sprijine comunitățile britanice de pescari.

Mulți alegători din aceste comunități au susținut Brexitul deoarece spun că actualul sistem de cote de pescuit al UE le-au diminuat treptat industria de-a lungul deceniilor.

Documentul politic ”în alb”, care susține că sistemul actual de pescuit al UE este inechitabil și depășit, are o perioadă de consultare de 10 săptămâni.

Propunerile britanice pot fi respinse la Bruxelles, deoarece UE a argumentat că, în cazul în care produsele pescărești din Marea Britanie urmează să fie vândute în Europa, navele UE trebuie să aibă posibilitatea de a pescui în apele britanice.

În timp ce Marea Britanie face parte din Blocul comercial al UE, Europa importă aproximativ 75% din pescuitul britanic. Marea Britanie dorește să permită navelor străine să pescuiască în apele sale după Brexit, dar dorește ca ea să decidă  măsura accesului.

Politica actuală a UE permite tuturor navelor europene de pescuit accesul în apele UE și la zonele de pescuit, ceea ce permite pescarilor să concureze în mod echitabil. Până în prezent, UE a respins ideea că Marea Britanie poate dicta în mod unilateral termenii prin care alte țări pot să pescuiască în apele sale.

Primul ministru Theresa May a declarat că Marea Britanie va părăsi politica comună a UE în domeniul pescuitului (PCP), însă în cadrul așa-numitului acord de tranziție, cotele vor rămâne în vigoare în cei doi ani post-Brexit.

Federația scoțiană de pescuit spune că 60% din pescuitul scoțian este capturat de alte state ale UE și a susținut că deceniile de apartenență la UE au slăbit în mod grav industria.

Pescarii britanici și-au exprimat, de asemenea, temerile că accesul la zonele de pescuit ar putea fi folosit ca modalitate  de negociere pentru alte avantaje comerciale pentru Marea Britanie în momentul în care părăsește UE.

5 (100%) 4 votes
Mai multe Economie
Comentariile sunt închise.

Recomandări

Brexit: Britanicii își fac STOCURI de alimente

Ca urmare a Brexit, britanicii au început să facă stocuri de alimente, conform unui studiu…