Acasă Diverse Autorii clipului „Copiii referendumului” au fost convocaţi la poliţie

Autorii clipului „Copiii referendumului” au fost convocaţi la poliţie

Robert Tiderle, fondatorul agenţiei Papaya Advertising, anunţă pe pagina sa de Facebook că a primit o notă prin care este convocat la Inspectoratul General al Poliţiei Române, ca urmare a unui memoriu adresat de un grup de 13 parlamentari, care au reclamat clipul “Copiii referendumului”.

Convocarea semnată de un comisar-şef de poliţie îl invită pe publicitar să clarifice elementele legate de o sesizare semnată de parlamentarii nemulţumiţi de efectul clipului.

Mai mult, numele lui Tiderle este scris greşit în nota poliţiei. “Vă invităm să vă prezentaţi în data de 06.11.2018, orele 08.30, la sediul Direcţiei de Investigaţii Criminale”, scrie în nota care poartă siglele Ministerului Afacerilor Interne şi a Centenarului, cu tot cu sloganul “Sărbătorim împreună”.

La începutul lunii octombrie, vicepreşedintele ALDE, Varujan Vosgasnian, cerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie să înceapă o anchetă în cazul clipului, în care au fost folosiţi copii, şi care îndemna la boicotarea referendumului pentru redefinirea familiei. Mai mult, deputatul cataloga clipul drept o înscenare “cu iz satanic”.

Mesajul clipului era transmis după imagini care reproduceau scene din “Povestea Slujitoarei”, un serial despre o distopie în care femeile fertile sunt folosite pentru reproducere, fiind considerate un bun al societăţii, fără drept de a alege asupra propriei vieţi.

În imagini, nişte copii crescuţi într-o astfel de societate sunt puşi să recapituleze ce anume se sărbătoreşte pe 6 şi 7 octombrie, data la care a avut loc referendumul. Apoi, aceştia asistau la arderea pe rug a unei femei, pe un câmp ce semăna cu zona Palatului Parlamentului. Spotul se încheia cu mesajul “Depinde de noi ce viitor le pregătim. Dacă vă pasă, staţi acasă”, #boicot.

5 (100%) 3 votes
Mai multe Diverse
Comentariile sunt închise.

Recomandări

Huliganii #Rezist au vandalizat poarta și garajul unui deputat PSD

Vicepreşedintele PE, Ioan Mircea Paşcu, a reacţionat, sâmbătă, după ce mai mulţi protestat…