Acasă Intern Adina Florea este propunerea ministrului Justiției pentru șefia DNA

Adina Florea este propunerea ministrului Justiției pentru șefia DNA

Proiectul de management al procuroarei Adina Florea a fost desemnat câștigător către ministrul Justiției, Tudorel Toader, pentru funcția de procuror șef al DNA.

Adina Florea este, în prezent, procuror la Parchetul Curţii de Apel Constanţa. Înaintea acestei funcţii a ocupat şi scaunul de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, dar şi pe cel de procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

În proiectul de management, Adina Florea a scris că DNA a desfăşurat în ultimii ani activitate de investigare în afara legii şi că încrederea în instituţie a fost diminuată din cauza încălcării principiilor de către Codruţa Kovesi.

„Am privit, în ultimii ani, situaţia din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie dintr­ o dublă perspectivă, pe de o parte, ataşată valorilor profesiei de procuror pe care o exercit cu pasiune şi rigoare de peste 27 de ani, iar, pe de altă parte, ca persoană preocupată de aşezarea societăţii româneşti pe baze echitabile. Din această perspectivă, am identificat următoarele disfuncţii esenţiale:

  • plasarea activităţii DNA în afara legii prin activităţi de investigare care au depăşit limitele de competenţă prevăzute de Constituţie şi de legile organice,
  • diminuarea încrederii publice în DNA prin activităţi explicite de încălcare a principiilor care guvernează exercitarea funcţiei de procuror şef;
  • respect instituţional, intenţionat diminuat faţă de alte instituţii şi/sau autorităţi publice, cooperare loială deficitară, obligaţia de rezervă eludată;
  • pasivitatea în faţa unor semnale publice repetate de încălcare a legii de către unii procurori din cadrul DNA; absenţa preocupării de a verifica activitatea profesională şi conduita anumitor procurori „vedetă” şi chiar promovarea acestora ca fiind exemple de conduită şi probitate profesională;
  • lipsa de asumare a responsabilităţilor profesionale de către procurorul şef al DNA în situaţii în care o asemenea asumare se impunea ca urmare a stabilirii, prin hotărâri judecătoreşti definitive, a caracterului deficitar şi/sau nelegal, a activităţilor procesual-penale derulate de procurorii din cadrul Direcţiei;
  • numărul în creştere al soluţiilor de achitare definitivă dispuse de instanţele de judecată, important barometru al ineficacităţii DNA;
  • modul deficitar de soluţionare a situaţiilor de criză care au umbrit activitatea DNA;
  • indicii de atragere a competenţei altor unităţi de parchet, cu încălcarea normelor de competenţă legală;
  • semnale publice privind practici de „prioritizare” a anchetelor penale fără niciun fundament legal, cu riscul creării percepţiei sau chiar existenţa unor „vendete” şi prin denaturarea sensului real al sintagmei” exercitându-şi atribuţiile numai În temeiul legii şi pentru asigurarea respectării acesteia”;
  • comunicare deficitară între procurorul şef al DNA şi procurorii cu funcţii de conducere de la nivelul structurilor clasice de parchet, cu repercusiune asupra inexistenţei unei riposte ferme asupra fenomenului infracţional din domeniile vulnerabile la corupţie;
  • promovarea în structurile DNA, pe baza interviurilor organizate la nivelul structurii centrale, în faţa unor comisii constituite pe baza unor criterii netransparente, a unor procurori fără experienţă profesională în instrumentarea dosarelor penale având ca obiect infracţiuni de corupţie, la nivel înalt şi/sau mediu, infracţiuni de fraudă în materia achiziţiilor publice, infracţiuni de macrocriminalitate economico – financiară, cu consecinţa decredibilizării profesionale a acestei structuri”, precizează Adina Florea în proiectul de management.

Procurorul Adina Florea a scris şi despre lipsa de asumare a responsabilităţilor profesionale de către procurorul şef al DNA în situaţii în care o asemenea asumare se impunea ca urmare a stabilirii, prin hotărâri judecătoreşti definitive, a caracterului deficitar şi/sau nelegal, a activităţilor procesual-penale derulate de procurorii din cadrul Direcţiei.

Soluţie propusă de Adina Florea: : ”O analiză riguroasă a tuturor situaţiilor stabilite, prin hotărâri judecătoreşti definitive, de instanţele de judecată ca reprezentând încălcări ale legii sau deficienţe în efectuarea activităţii de urmărire penală; stabilirea caracterului imputabil al acestor situaţii raportat la procurorii care au instrumentat aceste cauze precum şi evitarea creării unor situaţii similare prin derularea procedurilor penale cu respectarea legii şi a drepturilor fundamentale ale părţilor. Se va exclude, din cultura organizaţională a DNA, practica comentării legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti în orice alt cadru decât cel al căilor legale de atac”.

Cu privire la numărul mare al achitărilor, Adina Florea spune că situaţia poate fi remediată prin derularea urmăririi penale cu profesionalism, cu respectarea principiilor imparţialităţii, a bunei credinţe, a respectării drepturilor şi libertăţilor tuturor părţilor implicate în proces. Florea spune că se impune şi control.

„Prioritar, am în vedere efectuarea unei evaluări a activită’tii desf,ăsurate în cadrul DNA (structură centrală şi cele teritoriale) care să măsoare eficienţa şi calitatea prin raportare la folosirea resurselor umane şi materiale, raportul resurse investite – rezultate obţinute. Rezultatele evaluării vor fi cuprinse într-un raport ce va fi prezentat procurorului general al României, Secţiei pentru procurori din cadrul CSM şi ministrului justiţiei şi va constitui un instrument relevant pentru stabilirea liniilor directoare necesare strategiei şi planificării acţiunilor pe termen scurt şi mediu. Totodată, raportul va fi adus la cunoştinţa publicului. Termen de realizare: 3 luni de la data declanşării procedurii de evaluare”, arată proiectul.

Procurorul Adina Florea spune că măsurile de combatere a corupţiei luate de DNA nu au avut suficientă sustenabilitate şi predictibilitate prin raportare, în special, referitor la eşecurile din faţa instanţelor judecătoreşti din ultima vreme, dar şi la recuperarea redusă a prejudiciilor.

Florea a scris în proiectul de management că această situaţie reclamă, pe lângă analiza anterior menţionată, o regândire a acţiunilor DNA şi, evident, o îmbunătăţire a activităţilor de urmărire penală şi supraveghere, inclusiv prin creşterea controlului de legalitate asupra actelor de urmărire penală şi a celor de sesizare a instanţelor.

„Consider că este necesară o schimbare în conduita procurorilor cu funcţii de conducere şi a procurorilor cu funcţii de execuţie din cadrul DNA, prin încurajarea participării active la procesul decizional, astfel încât personalul din subordine să fie informat cu privire la scopurile propuse şi la mijloacele de realizare a acestora”, arată Adina Florea în proiectul de management.

5/5 - (3 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Daciana ROIBU
Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

Cea mai veche pictură rupestră este de acum 45.500 de ani

Arheologii a descoperit cea mai veche pictură rupestră cunoscută până în prezent în lume: …