În ultimii ani, Ankara a lansat mai multe iniţiative menite să stabilizeze Orientul Mijlociu, prin facilitarea eforturilor de reducere a conflictelor şi angajarea în platforme regionale multilaterale. Ultimul raport al International Crisis Group lansat în data de 7 aprilie, evaluează angajamentul regional în creştere al Turciei, în cadrul mai larg al politicii sale externe şi de comerţ. Raportul structurat în cinci părţi se axează pe evaluarea unor tendinţe principale în politica externă a Turciei în ceea ce priveşte implicarea sa în regiunea Orientului Mijlociu. Sunt abordate aspecte precum: fundamentele relaţiei Turcia-Israel, vecinătatea apropiată – Siria şi Irak, noul activism ce cuprinde patru paliere (relaţia cu UE şi SUA, factorul islamic, statul comercial, crearea integrării regionale), Turcia ca mediator (discuţiile Siria-Israel, concilierea cu Iranul, deschiderea către Hamas) şi de asemenea, sunt prezentate limitările ambiţiilor statului turc (percepţia Orientului Mijlociu asupra Turciei, constrângerile interne, disputa cu Israelul, admiraţia Occidentului şi preocupările aferente acesteia).
Pentru vindecarea divizării din Orientul Mijlociu, Turcia adoptă tactici economice şi politice similare cu cele prin care statele vest-europene au asigurat prin „proiectul comun” pacea în Europa după al Doilea Război Mondial. Aceste strategii includ dezvoltarea regimului de călătorie fără viză, creşterea volumului schimburilor comerciale, integrarea infrastructurii şi crearea de multiple relaţii strategice. Turcia devine, asfel, nu numai un jucător important în regiune, dar oferă şi un model notabil de extindere economică putând fi un exemplu pentru societăţile din Orientul Mijlociu combinând progresul, tradiţia şi democratizarea.
Acţiunile de mediere ale Ankarei în litigiile regionale au avut un impact pozitiv, în special în 2008, când Turcia a găzduit discuţii între Israel şi Siria, şi se poate pretinde faptul că Turcia are un rol de sprijin în căutarea de modalităţi pentru a evita ciocniri cu Iranul asupra problematicii nucleare. Noul activism al Turciei în Orientul Mijlociu este un atu pentru UE şi SUA şi o atracţie în regiune, dacă Ankara urmăreşte integrarea sa de lungă durată în Occident.
Summitul nuclear de la Washington a fost, în mod puţin aşteptat, un succes prin unanimitatea opiniilor ce împing terorismul nuclear şi proliferarea în prim planul preocupărilor comunităţii internaţionale. Dacă responsabilitatea conservării produselor şi tehnologiilor nucleare revine comunităţii internaţionale, prezervarea şi regulile interne revin statelor, cu obligaţia schimbului de experienţă, training şi know how. În paralel, la Teheran a avut loc un summit caricatură unde Iranul a criticat dreptul de veto al membrilor Consiliului de Securitate al ONU în prezenţa reprezentanţilor Rusiei şi Chinei.
Germania se afirmă din ce în ce mai mult ca un jucător ce privilegiază propriile interese în faţa celor comunitare, fapt ce pune sub semnul întrebării viabilitatea şi viitorul instituţiilor occidentale ca NATO şi UE şi ridică preocupări asupra stabilităţii Europei Centrale şi de Est şi a componentei de securitate a acestor state. În plus, nivelul relaţiilor ruso-germane dincolo de interesele sau preocupările europene, în favoarea intereselor germane este în măsură să preocupe statele Estului Europei.
