• Home
  • Cuvânt înainte
  • Redacția
  • Contact
  • Acad. Malita
  • Cover story
  • Economie
    • August-Septembrie 2010
  • Eveniment
  • Idei contemporane
  • Interviu
  • Medicină
  • Politică externă
  • Politică internă
  • Tehnologie
  • Ultimul cuvânt
  • Vitrina cu cărți
  • Home » Cover story » Semnarea Tratatului START 2

    Semnarea Tratatului START 2

    Victor MAIER on May 2nd, 2010

    Preşedintele american Barack Obama şi omologul său rus Dmitri Medvedvev au semnat pe 8 aprilie, la Praga, noul tratat pentru reducerea arsenalului nuclear, salutat drept un pas important în controlul armelor şi pentru îmbunătăţirea relaţiilor dintre SUA şi Rusia. Semnarea Tratatului START 2 reprezintă un acord istoric privind arsenalul atomic, ce reduce numărul armelor nucleare ale celor două state. Ceremonia oficială de semnare a acordului, numit “Noul START”, a avut loc la castelul medieval Praga, în Sala Spaniolă.

    Unul din punctele controversate ale trataului Tratatul START 2 a fost până în  ultimul moment interpretarea diferită de cele două părţi a formulei consacrată diplomatic sub ideea de „ambiguitate constructivă”, subiectul ce ţine de legătura armelor ofensive şi defensive. Partea rusă a dat publicităţii o declaraţie unilaterală de interpretare a acestui punct în care menţionează faptul că Tratatul START va rămâne în vigoare atât timp cât scutul american antirachetă nu este o ameninţare pentru potenţialul strategic rus. Potrivit declaraţiei ce ce însoţeşte semnarea tratatului, “Tratatul ruso-american ce reduce şi limitează armamentele ofensive strategice, nu poate rămâne în vigoare şi viabil decât în lipsa unei creşteri cantitative şi calitative a posibilităţilor sistemelor de apărare antirachetă ale SUA”.

    Tratatul prevede formule de control mai laxe decât Tratatul START 1 dar nu mai puţin eficiente. La solicitarea părţii ruse, livrarea coordonatelor şi a traiectoriilor lansării rachetelor din cadrul exerciţiilor militare sunt opţionale. Obiecţia fusese ridicată de Moscova deoarece coordonatele şi traiectoria „ar fi putut sprijini calibrarea şi funcţionarea sistemului antirachetă”.

    START 2 va fixa, în cazul ambelor alor state semnatare, limita de 1.550 de ogive nucleare desfăşurate – cu circa 30% mai puţin decât plafonul anterior, stabilit în 2002. Tratatul, ce trebuie ratificat de Senatul american şi de Duma de Stat a Federaţiei Ruse, limitează vectorii purtători desfăşuraţi şi nedesfăşuraţi la 800.

    Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat că noul tratat START, semnat la Praga de către preşedintele american şi omologul său rus, reprezintă un pas uriaş în direcţia potrivită şi va conferi un avânt important progreselor viitoare privind controlul arsenalului nuclear mondial. Rasmussen a mai spus că peste 30 de ţări vor construi sisteme de rachete cu o rază de acţiune ce pot ameninţa atât Europa, cât şi Rusia.  Secretarul general al NATO este de părere că includerea Rusiei în proiectarea şi construirea unui nou scut antirachetă al NATO va reduce necesitatea Moscovei de a deţine propria forţă ofensivă nucleară.

    Victor MAIER

    Tags: CADRAN POLITIC, Cover story, Start, Tratat, Victor MAIER
    “In anii ’80 capitalismul a triumfat asupra comunismului. In anii ’90 capitalismul a triumfat asupra democratiei si economiei de piata. Pentru aceea dintre noi care au crescut in ideea ca fundamentul democratiei si libertatii pietei este capitalismul, realizarea faptului ca sub capitalism democratia este vanduta celui care plateste mai mult de pe piata si ca piata este planificata de catre megacorporatii mai mari decat cele mai multe dintre state, a reprezentat o cruda trezire la realitate... Scapat de sub controlul opiniei publice, capitalismul este boala democratiei si a economiei de piata.”
    David C. Korten, in Lumea post-corporatista.

    Noutati

    • România post-criză. Reprofesionalizarea României III
    • Impactul social al crizei in UE. Care este perceptia publica?
    • Manifestul ”Internaţionala Pământului”
    • CE ia in calcul introducerea cotelor obligatorii ca masura de ultima instanta pentru a imbunatati echilibrul de gen in consiliile de administratie ale companiilor pana in 2012
    • Criza mondiala a capitalismului si traficantii de istorie

    Populare

    • Cuvânt înainte
    • Redacția
    • Contact
    • Strategii pentru schimbarea regimului din Iran
    • Stereotipuri politice în mentalul colectiv românesc

    Abonare

    Abonare via RSS feed
    Abonare via Email

    Noutati »

    Revoluția din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator – Emil CONSTANTINESCU

    Revoluția din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator – Emil CONSTANTINESCU

    A FI MUSULMAN. ISLAM, PACE ŞI DEMOCRATIE – Alteţa Sa Regală Prinţul El Hassan bin Talal

    A FI MUSULMAN. ISLAM, PACE ŞI DEMOCRATIE – Alteţa Sa Regală Prinţul El Hassan bin Talal

    Mintea cea socotitoare – Mircea MALIȚA

    Mintea cea socotitoare – Mircea MALIȚA

    Mișeii – vol 1 Poezie – Virginia MIRCEA

    Mișeii – vol 1 Poezie – Virginia MIRCEA

    Vise, îngeri, amintiri – vol 2 Poezie – Virginia MIRCEA

    Vise, îngeri, amintiri – vol 2 Poezie – Virginia MIRCEA

    ISLAMUL SI SOARTA LUMII – Fundamentalismul islamic ca ideologie politica – Virginia MIRCEA

    ISLAMUL SI SOARTA LUMII – Fundamentalismul islamic ca ideologie politica – Virginia MIRCEA

    Arhiva curenta

    • August 2010
    • July 2010
    • May 2010

    Arhiva 2003 - 2010

    • Arhiva 2003 – 2010

    English for Africa

    • English for Africa

    Mircea Malița

    • Scenarii 2030

    Diaspora

    • Diaspora Romaneasca

    Poezie

    • Virginia MIRCEA

    Legaturi

    • Andreea VASS
    • Bancuri si Amuzament
    • Gabriela Ioniţă
    • Targu Mures

    Articole recente

    • România post-criză. Reprofesionalizarea României III
    • Impactul social al crizei in UE. Care este perceptia publica?
    • Manifestul ”Internaţionala Pământului”
    • CE ia in calcul introducerea cotelor obligatorii ca masura de ultima instanta pentru a imbunatati echilibrul de gen in consiliile de administratie ale companiilor pana in 2012
    • Criza mondiala a capitalismului si traficantii de istorie
    • Home
    • Cuvânt înainte
    • Redacția
    • Contact
    PostsCommentsPowered by WordPress
    Copyright © 2010 CADRAN POLITIC. All rights reserved.
    Designed by Theme Junkie