Home » Editorial » Ultima Noapte Rock en Roll

Ultima Noapte Rock en Roll

În amintirea frumoșilor tineri de la Colectiv

 

Dragi părinți, în noaptea asta

Lasați lumina aprinsă,  nu închideți poarta,

În seara asta am dor de ducă,

Vreau sa fiu sprințar ca o nălucă.

 

Ritmuri alerte se rostogolesc pe portativ,

Spectacolul vieții e Rock en roll în Colectiv.

E seara mea și vreau distracție,

La revedere Gravitație!

 

Îmi strâng la piept iubita cu putere,

Rock-ul ne curge năvalnic prin vene.

– Iubita mea, esti atât de frumoasă,

Ai chip angelic în straie de mireasă.

 

Noapte cu ritm de rock en roll,

E atâta bucurie în noi!

Clipe grăbite rămâneți pe loc,

Tinerețea noastră e rock en roll!

 

În club  e atâta frenezie,

Viață, ritm, dans și poezie.

Dar, în jocul de artificii al sorții,

O scânteie străbate Orizontul Morții.

 

Mantre de Foc coboară iute peste noi,

Mult fum! Năpastă! Sunt Mantre de Război!

Îmi strâng la piept iubita cu durere,

Ne înălțăm iubirea până la stele.

 

Îngerii coboară la noi prin fum,

În Colectiv totul e scrum!

Sirenele aleargă în grabă pe drum,

Doamne! Părinții mei rămân singuri acum?

 

Mamă, trezește-l pe tata să închidă poarta,

Eu nu mai vin acasă în noaptea asta,

Aprinde pentru mine o lumânare la icoană,

Și, mamă, faceți ceva, Corupția să dispară!

 

 

https://ovocedinmultime.wordpress.com/

© 2015 CADRAN POLITIC · RSS · Designed by Theme Junkie · Powered by WordPress