Home » Vitrina cu cărți » ROMÂNIA POST 1989 – Catherine Durandin şi Zoe Petre

ROMÂNIA POST 1989 – Catherine Durandin şi Zoe Petre

Editura Institutul European
Autori: Catherine Durandin şi Zoe Petre

Dr. Cezar Dobre

Prima parte a volumului intitulat „O eliberare dificilă” ne arată că în primele momente după căderea regimurilor comuniste în Europa de Est, numeroşi analişti au impus termenul „tranziţie” ca şi cum punctul de plecare şi cel de sosire ar fi fost perfect cunoscute. Aceste borne simbolice erau întunecate în punctul de plecare apăsate de crimele comunismului, dar luminoase în perspectiva unei sosiri presupuse într-o lume liberă şi prosperă.
Doamna Catherine Durandin impresionează pentru faptul că, pe lângă o cunoaştere aprofundată a realităţilor istorice ale poporului nostru, a dat dovadă de o mare atenţie şi sensibilitate atunci când a pus problema procesului de integrare în NATO şi Uniunea Europeană. Dacă procesul integrării a pus mai puţine probleme şi datorită maşinii de putere americane care a funcţionat sprijinită de propriul „think-tank”, procesul de integrare în UE este mai complex şi aceasta datorită faptului că România este o ţară europeană şi se poate irita numai la faptul că trebuie să demonstreze acest lucru în faţa Comisiei Europene.
În capitolele următoare ale cărţii, doamna Zoe Petre, o excepţională cunoscătoare a lumii antice, dar și a istoriei poporului român, remarca cu privire la distrugerea simbolurilor puterii comuniste în decembrie 1989 că lozinca „Jos comunismul” este greu de crezut că a fost o provocare a KGB-ului – care, logic, nu putea adopta un astfel de slogan.
Dacă nu a fost prima, cel puţin a fost printre primii analişti care a prezentat cu adevărat o realitate dureroasă pentru noi românii, mai ales pentru o anumită categorie de români, vizavi de evenimentele din decembrie 1989 când șefii securității au decis pe tăcute să adopte pe cât posibil politica struţului şi să lase în seama armatei şi eventual a Gărzilor Patriotice sarcina de a se „sacrifica pentru salvarea regimului ceaușist”. Un profesor de valoarea doamnei Zoe Petre nu putea să nu pună ADEVĂRUL ISTORIC în faţa legendei armatei devotate poporului, de asemenea a făcut o distincţie clară între instituţia „odioasă a securităţii” şi activitatea cadrelor acesteia, în timpul revoluţiei din decembrie, şi ceea ce este cel mai dureros pentru unii care au participat la conducerea țării în anii ‘90 este faptul că atât Ion Iliescu, cât şi cei din anturajul lui ştiau prea bine că „teroriştii” sunt o ficţiune criminală si un „spectacol regizat”.
Evenimentele care au urmat: martie 1990, Târgu Mureş, când regimul lui Ion Iliescu îşi asuma deschis tezele naţional-comunismului, şi Piaţa Universităţii, iunie 1991, au dus la netezirea drumului CDR care în final l-a propulsat pe preşedintele Emil Constantinescu care a adus prima alternanţă democratică la putere după 60 de ani. Indiferent de dificultăţile deseori insurmontabile ale legiferării, preşedintele Emil Constantinescu a fost primul şef de stat român care a condamnat comunismul, a cerut iertare în numele statului pe care îl reprezenta atunci tuturor victimelor represiunii anticomuniste cerând Parlamentului României să adopte măsurile reparatorii necesare care decurgeau din această condamnare. Administraţia Constantinescu a fost cea care a pus bazele integrării europene şi euroatlantice a României, iar politica de bună vecinătate a fost exprimată în discursul domniei sale în 2 decembrie 1996 la reuniunea la vârf a OSCE de la Lisabona şi s-a situat pe parcursul întregului său mandat într-o logică a complementarităţii faţă de politicile de aderare la Uniunea Europeană şi integrare euroatlantică. Din nefericire, sublinia doamna Zoe Petre, refuzând să accepte faptul ca victoria din 1996 fusese decisivă, dar parţială, şi nu un triumf absolut, nucleul dur al partizanilor CDR nerăbdător şi radical, s-a desprins repede de realităţile unei puteri care era obligată să negocieze fiecare pas spre reformă, mai mult „trădarea iubită” de unii politicieni din cadrul Convenţiei Democratice, care au dus în secret tratative cu PSD – ne referim aici concret la PNL –, au dat lovitura de graţie CDR-ului. Cu toate acestea, procesul de democratizare a devenit astfel ireversibil şi înfrângerea partidelor din fosta Convenţie Democratică nu a mai putut să schimbe radical victoriile dobândite în cei patru ani de guvernare democratică a României.

În perfect acord cu doamna Catherine Durandin, care este fără niciun dubiu istoricul francez cel mai informat cu privire la România pe care o cunoaşte foarte bine şi o iubeşte cu inteligenţă şi pasiune, doamna Zoe Petre, cu un discernământ critic, deseori amar, nu numai că refuză să inventeze „o idilă” despre revoluţie, cum sunt multe cărţi apărute pe piaţă, ci scoate tema excepţiei româneşti din categoria fatalităţilor istorice obiective şi o înscrie în istoria concretă a postcomunismului.

© 2011 CADRAN POLITIC · RSS · Designed by Theme Junkie · Powered by WordPress