Acasă Intern 20.000 de membri ALDE vor participa la mitingul de sâmbătă

20.000 de membri ALDE vor participa la mitingul de sâmbătă

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, că aproximativ 20.000 de membri din formaţiunea pe care o conduce vor participa la mitingul de protest împotriva abuzurilor din Justiţie, organizat sâmbătă de PSD.

”Am programat să aducem din toate judeţele din ţară, în funcţie de distanţa la care se situează judeţele de Bucureşti. Cele până în 250 de kilometri vor avea o normă mai mare, cele între 250-500 de kilometri o normă şi ceva mai mică şi cele peste 500 de kilometri vor aduce probabil un număr redus, la nivel de 100 de persoane. Bucureştiul şi Ilfovul au obligaţii mult mai mari, care se cifrează în jurul cifrei de 4.000. Per total, scontăm aproximativ 20.000 de persoane să vină”, a menţionat Tăriceanu.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat luni că mitingul împotriva abuzurilor va avea loc sâmbătă, ora 20.00, în Piaţa Victoriei, în condiţiile în care „există o putere subterană care parazitează deciziile importante”.

5/5 - (2 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Maria SECĂREȘ
Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

A murit Mikis Theodorakis, compozitorul coloanei sonore din filmul ”Zorba Grecul”

Marele compozitor grec Mikis Theodorakis a încetat din viaţă la vârsta de 96 de ani la Ate…